Consilierii județeni din Timiș au votat un proiect de hotărâre prin care pun la dispoziție terenul necesar pentru realizarea sălii polivalente cu 16.000 de locuri cu bani de la Guvern, la Giroc. Locația viitoarei săli polivalente este disputată între primarul Timișoarei, care o vrea realizată în urbea de pe Bega, în zona stadionului Dan Păltinișanu, și președintele Consiliul Județean Timiș Călin Dobra, care vrea ca această sală să fie realizată la Giroc. Sala va fi realizată cu bani de la Guvern, de Compania Națională de Investiții (CNI).
Consilierii locali au predat luni, 15 iulie, printr-o hotărâre, terenul de lângă stadion către Compania Națională de Investiții (CNI) și și-au asumat ca primăria să întrețină investiția vreme de 15 ani. Locul unde se va face viitoarea sala polivalentă de 16.000 de locuri nu a fost decis încă de către CNI (instituția care dă banii). Primăria Timișoara dorește realizarea acestei investiții lângă stadion, iar CJ Timiș la Giroc. Președintele Consiliului Județean Timiș a declarat că votul de luni nu este important pentru că terenul nu este liber de sarcini.
Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, actual consilier județean din partea UNPR, a propus, în plenul administrației județene de miercuri, 17 iulie, ca aleșii din Timiș să nu stea după Compania Națională de Investiții (CNI) în așteptarea banilor pentru realizarea stadionului și sălii polivalente, ci să pună... „umărul”...
Este din ce în ce mai greu de crezut că vom avea în 2021, an în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană, o sală polivalentă pentru marile evenimente. Mai-marii de la București spun că documentația este incompletă pentru toate amplasamentele propuse, fie că este vorba despre cele ale consiliului județean, fie că este vorba despre cele ale primăriei.

Ştiri din Timiș

Femeile din Timiș, printre cele mai educate din țară. Totuși, tinerele din România nu țin pasul cu media europeană
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.

Ştiri din Timiș

Anul Nou singalez ajunge la Timișoara. Tradiții exotice, gastronomie și dansuri în inima Banatului
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.

Mapamond

Șoc la Hollywood: Chuck Norris a murit la 86 de ani, la o zi după o urgență medicală
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Pasajul subteran de la Drumul Boilor intră în etapa de pregătire. Au început forajele geotehnice
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.

Turism

Timișoara înflorește din nou. Orașul devine destinația perfectă pentru city break-uri de primăvară
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.

Eveniment

Hoții de cupru au dat lovitura la Carani. Pagubă de sute de mii de euro în câteva nopți
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.

Cinema

Filmul săptămânii: „Proiectul Hail Mary”, o aventură SF în care salvarea omenirii depinde de un astronaut rămas fără memorie
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.

Ştiri din Timiș

Arta imersivă revine în Iulius Town. MINA inaugurează un spațiu permanent dedicat experiențelor culturale digitale
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici