După ce s-a numit, pe rând, FireStage şi Sesto Senso, iată că fostul Discoland din clădirea Modex revine în atenţia petrecăreţilor sub o nouă denumire: Vanilla Club. Deschiderea oficială va avea loc vineri, pe 23 octombrie, cu Guru Josh Project, cei responsabili de mega-hitul „Infinity”. "Infinity" pe Youtube
Vama, Direcţia 5 şi Luna Amară sunt doar câteva dintre formaţiile care se vor perinda prin The Note în sezonul rece. Iar în acest sfârşit de săptămână, clubul va găzdui o petrecere inedită – dacă te prezinţi cu două cărţi, primeşti de băut cât poţi duce!
Sâmbătă seara, tinerii timişoreni au întâlnire pe ştrandul Rainbow, unde îi aşteaptă un party ca la carte, pe ritmuri de hip-hop, breakbeat şi electro.
Turism
Vacanță la munte în Banatul Montan: pârtiile sunt deschise, condițiile bune pentru schi și snowboard
Comunitatea Banatul Montan îi invită pe părinți și copii să profite de vacanță și să aleagă muntele pentru relaxare și distracție în aer liber.
Sănătate
Astmul bronșic nu este o piedică pentru performanță sportivă și niciun motiv pentru excluderea copiilor de la mișcare, transmit specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii. Potrivit acestora, cu tratament corect, educație medicală și adaptarea efortului, copiii cu astm pot avea o viață activă, inclusiv în sportul de performanță.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj anunță deschiderea procedurii de autorizare a comerțului stradal pentru vânzarea de mărțișoare, flori, felicitări și decorațiuni specifice zilelor de 1 și 8 Martie. Comercianții interesați pot depune cererile începând cu 12 februarie 2026.
România
Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului interimar al Educației, Ilie Bolojan, va fi dezbătută și votată luni, 9 februarie, în plenul Senatului. Documentul vizează politicile recente din domeniul educației, în special reducerea sprijinului social pentru studenți, într-un context economic marcat de inflație, potrivit Agerpres.
România
Cu peste 200.000 de animale înregistrate și utilizatori din mai mult de 90 de țări, platforma internațională PetRadar.org ajunge, în premieră, și în România. Astfel, oferă deținătorilor de animale o soluție modernă, rapidă și eficientă atunci când companionul lor se rătăcește.
Ştiri din Timiș
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, atrage atenția cetățenilor și mediului de afaceri asupra unei obligații fiscale esențiale, a cărei nerespectare poate duce la majorări semnificative de impozit în anul 2026.
Ştiri din Timiș
Organizațiile societății civile (OSC) joacă un rol tot mai important în sprijinirea ocupării forței de muncă, în special într-un context economic aflat în continuă transformare. Pentru a rămâne relevante și eficiente, aceste organizații trebuie să fie conectate la tendințele actuale, la bunele practici și la soluțiile inovatoare care apar la nivel european și global. Una dintre cele mai eficiente modalități prin care pot face acest lucru este participarea la rețele naționale și internaționale dedicate pieței muncii.