Sala multifuncţională a Consilului Judeţean Timiş a găzduit, miercuri seară, un inedit concert unplugged, susţinut de trupa Bega Blues Band, un eveniment premieră pentru instituţia timişeană, al cărui lider, Constantin Ostaficiuc, a declarat că acesta e doar începutul.
„Super-liberal”, aşa consideră primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, bugetul local pe anul 2011. Afirmaţia a fost făcută în timpul şedinţei de plen a Consiliului Local Timişoara în care s-a aprobat bugetul local.
Anul acesta, Primăria Timişoara are un buget de aproape 600 de milioane de lei, similar cu cel de anul trecut. O mare parte din aceşti bani va merge pe salariile profesorilor şi medicilor, în timp ce investiţiile municipalităţii reprezintă în jur de un sfert din această sumă, însă conducerea primăriei se aşteaptă ca aceasta să crească.
Lucrările de demolare a clădirii fostului Comisariat Militar Zonal din centrul Timişoarei, zona unde preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a anunţat că se doreşte ridicarea unui modern centru de afaceri, sunt aproape de final.
Noua sală multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş de la Palatul Administrativ din Timişoara va găzdui miercuri un concert unplugged, susţinut de formaţia Bega Blues Band.