S-a terminat cu listele de aşteptare (destinate procurării unui dispozitiv medical) la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş. Este pentru prima dată când, după mulţi ani, s-a reuşit aducerea la zi a listelor de aşteptare din ultimii 5 ani.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara (SCJUT), dr. Iulius Jugănaru, reacţionează, din nou, la afirmaţiile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş (CJAS). Instituţia în cauză acuza SCJUT că refuză să semneze un contract prin care pacienţii puteau cere bani spitalului, în cazul în care, pe perioada internării, ar fi fost nevoiţi să plătească medicamente ori materiale sanitare din propriul buzunar. De asemenea, CJAS mai „spunea" că Judeţeanul timişorean are datorii de peste 800.000 lei către pacienţi.
Se fac paşi importanţi pentru ca pacientul să nu-şi mai plătească din propriul buzunar medicamentele, faşele, seringile, atunci când se internează în spital, dar, se pare că, nu toate instituţiile sanitare sunt pentru completarea de către pacient a unei declaraţii, prin care bolnavul să spună câţi bani a scos din buzunar şi pentru ce în timpul internării. Spitalul Judeţean Timişoara nu numai că nu e de acord cu acest lucru, dar, comparativ cu celelalte unităţi sanitare din Timiş, are şi cea mai mare sumă de achitat către pacienţi – 897.448.09 lei.
Suspiciunile procurorilor cum că la Spitalul Athena din Timişoara au fost făcute decontări pe nume de pacienţi fictivi, au dus la arestarea directorului unităţii sanitare. Acum, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a decis sporirea măsurilor anti-fraudă.
Procurori ai Parchetului Judecătoriei Timişoara şi poliţişti fac o percheziţie, miercuri, la Spitalul Athena din Timişoara. Anchetatorii cred că unitatea sanitară ar fi făcut internări fictive şi ar fi trecut în evidenţe tratamente medicale care nu au fost făcute, încasând apoi bani de la CJAS.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.