În luna mai, Institutul Intercultural Timișoara a organizat, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a treia ediție a Concursului naţional pentru elevi cu spirit civic. Au participat 30 de echipe din 14 județe, iar primul loc a fost obținut de o echipă de cinci fete de la Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria” Timișoara, care au propus soluţia utilizării artificiilor silențioase pentru animale.
Parcul civic din Faget s-a transformat peste noape într-o galerie de artă "sub cerul deschis". Metamorfoza îl are ca autor pe Alfred Hamm, un pictor francez care trăieşte în micul oraș din județul Timiș de 15 ani.
Constructorul auto japonez Honda va rechema aproape 450.000 de maşini din întreaga lume, din cauza unor probleme cu airbagurile. Majoritatea autovehiculelor care vor fi rechemate au fost vândute în America de Nord.
Sănătate
Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara a achiziționat un echipament cu rezonanță magentică ultramodern, care va permite o diagnosticare precisă și precoce a mai multor patologii oncologice. Acest nou echipament va avea un impact pozitiv asupra întregului proces curativ, implicit asupra calității vieții pacienților.
Mapamond
Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de violenţă sexuală de şaisprezece femei, dintre care unele erau minore la momentul evenimentelor pe care le reclamă, potrivit The Guardian.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Maratonul Inimii - Drumul Vinului este cu adevărat un eveniment deosebit. Manifestarea combină sportul, caritatea și promovarea turismului local într-un mod unic și valoros.
Mapamond
Potrivit AFP, asociațiile europene ale consumatorilor au anunțat joi, 16 mai, că au depus o plângere împotriva platformei de comerț online Temu, acuzând-o că manipulează utilizatorii și încalcă mai multe prevederi ale regulamentului UE privind comerțul online.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis, joi, la Beijing, omologului său rus Vladimir Putin că China şi Rusia vor „apăra dreptatea în lume”, a informat Ministerul Afacerilor Externe al ţării asiatice, citat de EFE, transmite Agerpres.
Ştiri din Timiș
În urmă cu un an, municipalitatea demara o amplă campanie de verificare a localurilor de pe malul Begăi, descoperind mai multe terenuri cu probleme și clădiri fără autorizații. S-a trecut la demolarea unora dintre construcțiile care acaparau ilegal domeniul public, pentru ca malul Begăi să le fie redat locuitorilor orașului. „Operațiunea” a culminat cu reamenajarea malului Begăi ca zonă de agrement pentru timișoreni și turiști.
4
Mapamond
Premierul slovac Robert Fico, aflat în stare „critică" după ce a fost rănit miercuri de mai multe gloanţe a suferit o intervenţie chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC, relatează joi AFP.
Ştiri din Timiș
Locatarii din zona Soarelui și nu doar ei sunt invitați duminică, 19 mai, să-și aducă în Parcul Pădurice o pătură și un coș de picnic pentru a petrece timp de calitate alături de vecini, prieteni sau familie.
3