tion.ro Web analytics

Administratorul public al Timișoarei în timpul administrației Robu, Robert Kristof, și-a anunțat plecarea din funcție. Primarul ales al orașului, Dominic Fritz, caută deja o nouă persoană pentru acest post, dar spune că nu are pe cineva în minte, ci va organiza un concurs național pentru a atrage cel mai bun om pentru această funcție importantă.
Robert Kristof, încă administrator public al Timișoarei în funcție, și-a golit biroul din primărie și și-a luat rămas bun de la colegi. A stat cinci ani în primăria lui Nicolae Robu, iar în ultimii patru a fost city manager al orașului. Spune că au fost ani frumoși și că viața nu se termină cu o funcție.
City managerul Timișoarei va trebui să dea explicații, după ce pe numele lui a fost depusă o plângere penală. Activistul civic Cristi Brâncovan îl acuză pe Robert Kristof de faptul că a autorizat un festival fără bază legală până la ora 6 dimineața, având și relații contractuale cu organizatorii. Totul, după ce timișorenii care locuiesc în Șagului și zona Steaua s-au plâns de gălăgie în timpul Vest Fest.
Fără niciun vot împotrivă în ședința Consiliului Local, aleșii au aprobat mărirea de salariu în cuantum de 25 la sută solicitată de city manager și avizată de primarul Nicolae Robu. Astfel, în plină criză de bani, administratorul public al Timișoarei va încasa 17.000 de lei brut pe lună.

Horoscop

Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 decembrie
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 decembrie 2025, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.

România

Nicușor Dan a trimis la reexaminare legea privind combaterea extremismului
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la amplificarea tensiunilor, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara primește fonduri europene pentru regenerarea urbană a Pieței Mocioni
Primăria Timișoara a semnat, joi, cu ADR Vest, contractul de finanțare europeană pentru regenerarea Pieței Mocioni (Küttel/Sinaia), proiect în valoare totală de peste 14,7 milioane de euro. Din această sumă, 9,1 milioane vin din fonduri europene, iar restul va fi acoperit din bugetul local. 1

România

Infecțiile cu VSR, în creștere odată cu sezonul rece. Peste 10.000 de internări anual în România, jumătate fiind doar bebeluși
În urma intensificării circulației virusurilor respiratorii în lunile reci, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra creșterii activității virusului sincițial respirator (VSR) la nivel european și în România. Organizația subliniază că, anual, peste 10.000 de persoane au nevoie de spitalizare din cauza VSR, dintre care mai mult de 5.000 sunt sugari cu vârsta sub șase luni.

Cinema

Weekend plin la Cinema Johnny: filme, spectacole și ateliere de circ pentru toate vârstele
Cinema Johnny din cartierul Freidorf, își continuă programul în acest final de săptămână, combinând filme, spectacole și activități speciale. Redeschis luna trecută, cinematograful poartă numele celebrului actor și înotător Johnny Weissmuller, născut în Freidorf.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici