Rămaşi fără antrenor după ce l-au concediat pe Constantin Ştefan, handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara s-au orientat surprinzător de repede şi a reuşit să semneze cu un antrenor cu o vastă experienţă, Pero Milosevic. Deocamdată pe o perioadă de patru luni, iar, dacă face treabă, poate chiar şi mai mult.
Concedierea antrenorului Ştefan nu a adus nimic în plus în evoluţia handbaliştilor timişoreni. CH Politehnica a luat bătaie pe teren propriu de la cei de la HC Vaslui. Oaspeţii au avut partida în mână şi au câştigat cu 36 -24.
Pornita la drum în noul an cu gânduri mari, echipa de handbal masculin CH Politehnica are probleme. Cu doar o zi înainte de următorul meci oficial din campionat, clubul şi antrenorul Constantin Ştefan au decis, de comun acord, să-şi încheie colaborarea. Pe banca tehnică, principal temporar va fi vicepreşedintele clubului, Dan Dumitru.
Degeaba învingi campioana la ea acasă, dacă nu eşti capabil să menţii o diferenţă relativ confortabilă pe teren propriu! CH Politehnica a eşuat în dorinţa de a ajunge Final Four-ul Cupei României, chiar dacă începea partida din retur, de duminică, cu HCM Constanţa, de la un avantaj de două goluri obţinut în tur, în deplasare. Scor final: 24 – 27, la pauză 16 – 13.
Aflată în drum spre câştigarea Cupei României la handbal, CH Politehnica a reuşit să învingă campioana la zi, HCM Constanţa, chiar pe terenul acesteia. Scorul final al întâlnirii a fost 28 – 26 pentru bănăţeni.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
România
După mai multe informații apaărute în spațiul online, Ministerul Finanțelor intervine și clarifică introducerea taxei de 25 lei pentru coletele extracomunitare sub 150 euro, aplicabilă din 1 ianuarie 2026.
1
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
2
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
1
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
2