O serie de trenuri de călători care circulau între Lugoj şi Ilia vor fi anulate pe perioada anului în curs, între 2 martie şi 30 noiembrie. Problemele apar pentru că între staţiile Ilia şi Dobra va fi construit un nou pod feroviar. Finanţarea este asigurată din fonduri europene.
După ce Regionala CFR Timişoara a montat internet wireless gratuit în gările principale din Timişoara şi Arad, iată că şi cea din Lugoj va beneficia de aceleaşi servicii. De această dată este vorba despre o ”donaţie” privată, nu o lucrare a companiei de cale ferată, care l-a luat prin surprindere chiar și pe șeful Regionalei CFR Timișoara.
După ce a avut bani, proiect, constructor şi dorinţă, CFR a pierdut orice şansă de a reabilita total principala poartă de intrare pe calea ferată în Timişoara. Gara de Nord trebuia să devină una primitoare, cu magazine, curată, un loc unde călătorii să fie mulţumiţi și de care timişorenii să fie mândri. Deşi toate informaţiile spun că proiectul a devenit total istorie, directorul Regionalei Timişoara, Alexandru Simu, este extrem de optimist şi crede că punerea în aplicare a proiectului iniţial ar putea demara, totuşi, în acest an.
Spaţii publicitare, chioşcuri de presă, parcări, terenuri, depozite, chiar şi o toaletă publică, inclusiv Stadionul CFR, cu toate anexele aferente, toate sunt scoase la închiriat de CFR Regionala Timişoara.
Deși pe raza regionalelor CFR Cluj şi Timişoara nu se înregistrează lapoviţă şi ninsoare, în circulația trenurilor pot apărea întârzieri între 10 și 20 de minute, datorită vremii nefavorabile din estul țării.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din indemnizația pentru creșterea copilului, măsură pe care o consideră „o reparație necesară, nu un privilegiu”.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.