Descoperiri arheologice impresionante pe strada Vasile Alecsandri din centrul Timișoarei! Cele mai spectaculoase sunt zidurile celei de-a doua geamii din Pașalâcul Timișoarei. ”Construcția apare pe planul Perette din 1716 ca fiind moscheea Ali Bey”, precizează Constantin Inel, coordonatorul echipei de arheologi din Alba Iulia. De miercuri începe cercetarea în detaliu a acestor vestigii, iar arheologul nu exclude varianta în care raportul final va propune păstrarea lor in situ.
Locuitorii din cartierul Cetate îi invită şi pe ceilalţi timişoreni să sărbătorească alături de ei, în acest weekend. Vor avea loc concerte, spectacole pentru copii şi programe artistice.
Ce n-au reușit cinci veacuri să distrugă, reușește astăzi nepăsarea: Moscheea Sultanului Biruitor, cea mai importantă descoperire arheologică din Piața Sf. Gheorghe, se degradează iremediabil, zi după zi. În cele două luni de la finalizarea cercetării în acest sit, nu s-a făcut nimic pentru conservarea vestigiilor. Zidul moscheii este brăzdat de crăpături largi și o primă parte din construcția ridicată după 1552 s-a prăbușit deja. Timișoara riscă să piardă astfel unul dintre cele mai valoroase artefacte ale istoriei sale. Arheologii care au făcut descoperirea se tem că în curând ”adunăm cu fărașul moscheea”.
După lungi discuţii, autorităţile locale au agreat în sfârşit o variantă de pavaj pentru centrul istoric al Timişoarei. Pe străzile din Cetate vor fi trei tipuri de piatră naturală, de diferite dimensiuni, unele netede, astfel încât centrul să poată fi traversat de toată lumea fără probleme, altele cu asperităţi. Primarul Nicolae Robu a afirmat inclusiv că se va scoate piatra cubică de pe alte străzi ale oraşului pentru a fi completată cea din Piaţa Unirii.
”Călătoria în timp poate fi posibilă”, cred micuții cântăreți hoinari ce-și spun Peregrinii. Ei vor lansa proiectul Imaginarium, odată cu primul videoclip inspirat de Timișoara medievală.
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
Ştiri din Timiș
Garderoba bărbătească modernă se bazează pe câteva piese-cheie care aduc echilibru între stil și funcționalitate.
Sănătate
Inteligența artificială începe să joace un rol tot mai important în oftalmologie, contribuind semnificativ la depistarea precoce a unor afecțiuni oculare grave, precum glaucomul, retinopatia diabetică sau degenerescența maculară. Medicii atrag atenția că diagnosticarea timpurie a acestor boli poate face diferența în evoluția și prognosticul pacienților.
Capitală Culturală
Doar călătorii norocoși pătrund vreodată pe acoperișurile palatelor și clădirilor istorice din Viena, locuri aflate între cer și pământ, unde arhitecții și artiștii de altădată au ascuns simboluri secrete, mesaje pentru viitor și reprezentări ale jocurilor de putere. Aceste mistere sunt acum la îndemâna publicului timișorean prin expoziția „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți”, semnată de renumita fotografă de teatru și artă Christine de Grancy.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat astăzi lansarea proiectului Centrului comunitar „Forum 01115”, un proiect pilot „New European Bauhaus” care va fi realizat în comuna Giroc, pe terenul fostei unități militare de la intrarea dinspre Timișoara.
Ştiri din Timiș
Asociația Seeds of Kenosis renunță la spațiul din Piața Victoriei, după valul de critici online și anunțul liberalilor că vor sesiza prefectura. Deși Consiliul Local Timișoara aprobuse atribuirea, organizația spune că presiunile politice riscă să afecteze comunitățile cu care lucrează.
5
România
Centrul Național al Dansului București (CNDB) a organizat o întâlnire publică între reprezentanți ai comunității dansului contemporan din România și Ministrul Culturii, András István Demeter. Întâlnirea a avut loc în contextul pierderii Sălii Omnia ca viitor sediu al CNDB, spațiu dat Ministerului Afacerilor Interne. La discuții a participat și Lavinia Urcan, președinta companiei timișorene de dans contemporan Unfold Motion, care a avertizat că lipsa de predictibilitate duce la migrație profesională.
1