Timişenii vor mai mulţi bani decât ne dă Uniunea Europeană. Întrucât în Regiunea VEST, valoarea totală solicitată prin proiectele depuse şi aflate în proces de evaluare şi selecţie, depăşeşte cu mai mult de 50% valoarea totală alocată pentru domeniul 2.1. - „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/ reabilitarea şoselelor de centură”, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 (AM POR), a emis o instrucţiune ce prevede suspendarea depunerii de cereri de finantare pentru aceasta componentă începând cu 31 august 2009.
Drum expres către intrarea pe autostradă de la
Remetea şi centură feroviară pentru
Timişoara. Cam asta visează consilierii
judeţeni în zona Aeroportului Timişoara.
Consiliul Judeţean Timiş vrea să reamenajeze întreaga zonă din jurul aeroportului. În acest sens a fost elaborat un Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal - PATZ Aeroport Internaţional “Traian Vuia” Austostrada - DN 6.
Zona din apropierea centurii de ocolire a Timişoarei va fi lipsită de case şi alte construcţii asemănătoare. Speculanţii de terenuri ar putea să fie cât de cât afectaţi, dacă ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, îşi va respecta promisiunea.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1