Căutări ample în Timiș și Arad, pe râul Mureș. Pompierilor și voluntarilor din Olanda li se vor alătura și trei membri ai asociației bihorene Salvadrone, care îi vor sprijini din aer pe participanții la căutările fetiței de șapte ani, ultima victimă dispărută încă în urma accidentului de barcă de pe râul Mureș.
Continuă căutările după persoanele dispărute în urma cu șase zile în apele râului Mureș. Pompierii și voluntari din Timiș și Arad periază malurile râului pe o distanță de zeci de kilometri, iar vineri au găsit unul dintre trupuri. Este vorba despre un tânăr de 29 de ani din Arad, tatăl vitreg al băiețelului mort în 30 aprilie.
Eveniment
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.
Horoscop
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.
Utile
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.
România
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la amplificarea tensiunilor, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.