tion.ro Web analytics

Bănăţenii vor putea circula pe autostrada care leagă Lugojul de Deva în acest an, dă asigurări Cătălin Homor, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR. E drept, nu se poate vorbi despre deschiderea întregului traseu, problemele cu tunelurile şi ecoductele fiind încă nerezolvate, mai admite directorul Companiei. El a mai anunțat că la Holdea va fi realizat un nod de descărcare al circulaţiei, care nu va fi unul provizoriu, ci va rămâne deschis și după ce întreaga lucrare va fi finalizată

Mapamond

Papa Francisc își cere scuze după ce a folosit un termen considerat jignitor la adresa homosexualilor
Papa Francisc şi-a prezentat scuzele după ce a folosit un termen considerat în italiană vulgar şi jignitor la adresa homosexualilor, scrie AGERPRES.

România

Românii nu vor mai avea nevoie de viză să călătorească în Thailanda
Thailanda renunță la obligativitatea vizei pentru români de la 1 iunie.

Capitală Culturală

Eveniment european în premieră absolută la Teatrul Național din Timișoara
Un eveniment european în premieră absolută va avea loc la Teatrul Național din Timișoara vineri, 14 iunie, în Sala Mare. Este vorba despre repetiția generală cu public a spectacolului „Trezire”, viitoarea premieră a celebrului regizor și actor italian Pippo Delbono.

Eveniment

Un tânăr motociclist din Deva a murit după ce o mașină care nu i-a acordat prioritate a dat peste el
Accident produs marți, în jurul prânzului, la Deva. Un șofer nu i-a acordat prioritate unui motociclist într-o intersecție, lovindu-l cu mașina. Din nefericire, acesta din urmă a murit câteva ore mai târziu, la spital.

Ştiri sportive

Timișorenii de la „Ambasadorii Speranței”, campionii Rugby Tag la Paris
Echipa de sportivi speciali români, compusă din membrii Clubului „Ambasadorii Speranței” din Timișoara au venit acasă campioni de la o competiție importantă care a avut loc la Paris. Aceștia au participat la Turneul Internațional de Rugby Tag, care s-a desfășurat în ultimul weekend din mai 2024.

Sănătate

1% din populația Timișului este supraponderală sau obeză
Conform datelor pe care specialiștii le-au solicitat de la Direcția de Sănătate Publică Timiș, 1% din populația județului este supraponderală sau obeză. Iar cifrele ar putea fi subraportate. Din acest motiv, campania ,,Controlează Obezitatea” a ajuns marți și la Timișoara. Specialiști din mai multe ramuri medicale au dezbătut importanța informării publice asupra pericolelor pe care obezitatea le provoacă, dar și felul în care corpul medical ar trebui să abordeze această patologie cronică.

Ştiri din Timiș

Alfred Simonis: „Ordin de restricție împotriva clanurilor care vor să pună mâna pe casele timișorenilor!”
Social-democratul Alfred Simonis transmite că astăzi, în Camera Deputaților, a fost adoptată o modificare a Codului Penal prin care se va putea institui ordin de restricție persoanelor care își agresează fizic sau verbal vecinii. 1

Ştiri din Timiș

Amenzi de 1 milion de euro date de ITM Timiș serviciilor de transport alternativ
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș anunță că, între 1 martie și 25 mai, a stabilit „un nou record de amenzi”. Mai exact, au fost amenzi de peste 4,8 milioane de lei pentru „2.549 de persoane depistate fără contracte individuale de muncă. Este vorba despre șoferii societăților care oferă „transport alternativ”, adică ride-sharing.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici