Reabilitarea clădirilor istorice din Timişoara merge greu, multe sunt în paragină, dar autorităţile locale au în plan semnalizarea imobilelor de valoare. Dacă prin zona centrală a oraşului au fost reabilitate câteva imobile istorice, în cartierul Fabric acestea continuă să se degradeze.
Oamenii din cele două cartiere ale Timişoarei pot participa, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii primăriei, în care vor avea ocazia să expună problemele cu care se confruntă zi de zi şi să primească răspunsuri din partea autorităţilor.
Reprezentanţii societăţii Aquatim anunţă noi întreruperi în furnizarea apei reci, joi şi vineri, pe mai multe străzi din Timişoara, din cauza lucrărilor care se vor efectua la reţele. Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Timiş, Dorobanţilor şi Calea Martirilor.
După ce timp de două zile, poliţiştii comunitari au luat pulsul cartierelor din oraş pe biciclete, de astăzi aceştia sunt motorizaţi. Ei au inspectat zonale mărginaşe ale Timişoarei pe motoscutere.
Consiliile consultative de cartier din Timişoara au stabilit programul întâlnirilor pe care le vor avea în perioada următoare împreună cu cetăţenii din fiecare zonă şi cu reprezentanţii primăriei. Oamenii vor discuta în general despre problemele de infrastructură, urbanism şi mediu din cartierele în care locuiesc.

Eveniment

A murit băiatul de 13 ani peste care căzuse o poartă de fotbal, la Cenad
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.

Eveniment

Femeie de 72 de ani, lovită de o mașină, lângă Coșava. A fost dusă cu ambulanța la spital
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.

Ştiri din Timiș

Campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, lansată pentru sprijinirea copiilor vulnerabili din Timișoara. Puteți dona și voi!
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.

Mapamond

Rețelele de socializare, asociate cu scăderea stării de bine în rândul tinerilor, arată un raport internațional
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.

Ştiri din Timiș

VIDEO. S-a deschis baza sportivă „Vasile Deheleanu”. Weekend plin de meciuri și evenimente
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.

Mapamond

A murit Nicholas Brendon, actorul din „Buffy, spaima vampirilor”. Avea 54 de ani
Actorul american Nicholas Brendon, cunoscut publicului pentru rolul Xander Harris din serialul „Buffy, spaima vampirilor”, a murit la vârsta de 54 de ani. Anunțul a fost făcut de familia sa, care a precizat că actorul a murit în somn, din cauze naturale. 1

Ştiri din Timiș

Un nou episod „În Context” cu Anca Pavel Bucșa. În prim-plan: sănătatea inimii și problemele pe care le ignorăm până când e prea târziu
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.

Sănătate

21 martie, Ziua Mondială a Sindromului Down. Importanța informării și a screeningului prenatal
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici