Zeci de locuitori ai cartierului timișorean Plopi-Kuncz s-au întâlnit joi după-amiază cu reprezentanți ai Primăriei Timișoara, ai RATT și ai Retim pentru a le spune care sunt problemele ce-i frământă. Drumuri proaste, lucrări la canalizare neterminate și praful se numără printre nemulțumirile locuitorilor din cartier.
Deşi a fost sărbătorită şi săptămâna trecută, Ziua Copiilor s-a amânat din cauza vremii nefavorabile în cartierul Fabric din Timişoara! Copiii care locuiesc în această zonă, precum şi toţi cei care iubesc muzica şi dansul sunt aşteptaţi, marţi, la un spectacol în Piaţa Traian.
Timisoara: Locuitorii din cartierul Ronaţ sunt invitaţi la o nouă întâlnire a Consiliului Consultativ de Cartier, unde vor putea dezbate problemele pe care le au împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Timişoara.
În cadrul proiectului „Cărţile vin la tine în cartier. Citeşte şi dă mai departe!”, Asociaţia Culturală Pro Arta Timisoara îi invită pe timişoreni, fie ei mici sau mari, la lecturi publice în cartierul Giroc.
Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire a Consiliului consultativ de cartier Steaua-Fratelia din Timisoara. Locuitorii din cele două cartiere vor discuta, faţă în faţă cu reprezentanţii primăriei, despre lucrările la drumuri, spaţiile virane dintre blocuri şi problema deşeurilor.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.