Zilele clanului Cârpaci în clădirea de pe strada Mihai Eminescu nr. 6 din Timişoara sunt numărate. Cel puţin asta crede viceprimarul Traian Stoia, care se bazează pe faptul că Poliţia Naţională a solicitat mai multe documente legate de vânzarea majorităţii apartamentelor din imobilul respectiv, vânzare care în opinia edilului a fost ilegală.
Viceprimarul Traian Stoia a anunţat că reprezentanţii Primăriei Timişoara au descoperit un nou „monument etnic" impozant ridicat de un membru al clanului Cârpaci pe strada Hebe din municipiu, fără autorizaţie de construire. Edilul susţine că va cere demolarea palatului.
Încă un caz sinistru legat de lucrurile care au ajuns să se întâmple în cimitirele Timişoarei. Viceprimarul Traian Stoia acuză clanul Cârpaci că şi-ar fi îngropat ilegal un mort, pe care l-au scos dintr-un cimitir şi l-au mutat în altul, într-un cavou ridicat fără respectarea proiectului prezentat inițial. Totul s-a întâmplat prin 2010, iar edilul spune că, deşi s-au deschis dosare penale în acest caz, de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Problema este că ce s-a construit ilegal nu poate fi demolat!
S-a rezolvat, în sfârşit, problema accesului în noua secţie TBC a Spitalului de Copii din Timişoara, acolo unde au fost mutaţi micuţii aruncaţi în stradă de clanul Cârpaci, când vechea Secţie de Pneumologie a fost evacuată. După multe diferenţe de opinie între conducerea Spitalului de Copii şi cea a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş în ceea ce priveşte accesul în secţia destinată micuţilor bolnavi de TBC, problema s-a rezolvat tocmai la Consiliul Judeţean Timiş.
Vladimir Cârpaci, însoțit de avocat și doi lideri ai romilor, a venit marți dimineața la Primăria Timișoara pentru a lămuri cu primarul Nicolae Robu problema executării silite pentru o amendă neplătită în valoare de 365.000 lei. „Pipi” Cârpaci a susținut, înaintea întâlnirii cu municipalitatea timișoreană, că nu poate să-l execute silit deoarece fapta s-a prescris.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.