Continuă introducerea alimentării cu apă
în mediul rural. În judeţul Timiş
în acest moment se află în derulare mai
multe lucrări de realizare a alimentărilor cu
apă, din fonduri guvernamentale.
Blocurile de pe strada Polonă din Timişoara sunt
mină de aur pentru hoţii de fier vechi. Oamenii
care locuiesc în zonă nu se pot lăuda
că locuinţele lor sunt conectate la reţeaua
de termoficare sau canalizare dar pot spune totuşi
că ţevile din subsolurile blocurilor sunt
mană cerească pentru cei care trăiesc din
colectarea fierului vechi.
Încet-încet, şi locuitorii din Plopi vor
dispune de minimele utilităţi. Primăria
Timişoara anunţă că în
această lună şi în iunie vor fi
finalizate mai multe lucrări de apă-canal
în cartierul Plopi şi se pregătesc
documentaţiile pentru realizarea investiţiilor pe
alte câteva străzi.
Consilierii judeţeni vor avea de votat masterplanul
actualizat pentru alimentarea cu apă şi
canalizare pentru Timiş. Comisiile de specialitate ale
CJT au lucrat la cel existent şi au stabilit
priorităţile necesar a fi urmate.
ARAD - Locatarii blocului B 13, de pe Aleea Dej au plătit aceeaşi apă şi în august şi în septembrie.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.