În acest weekend, în Timiş revine Marea Debarasare. Campania naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) organizata de Ministerul Mediului împreună cu asociaţiile colective Environ, Ecotic şi Recolamp reprezintă o iniţiativă strategică pentru a răspunde cerinţelor directivelor europene.
Echipa „Verde pentru biciclete” vă
invită din nou la pedalat, duminică
dimineaţa. De această dată, traseul este
destinat bicicliştilor ceva mai experimentaţi,
fiind vorba de parcurgerea a 32 de kilometri, cu trei-patru
popasuri.
De Ziua Copilului, campania „Nu te pune cu
timişorenii!” a intrat în a patra
lună de stimulare a simţului civic al
timişorenilor. Ocazie cu iniţiatorii proiectului,
sprijiniţi de Şcoala Generală nr. 24, au
organizat un spectacol pe cinste şi au trimis
câţiva copilaşi la... iscodit
trecători.
Proiectul Verde pentru Biciclete îi
învaţă pe timişoreni să utilizeze
vehiculul pe două roţi. Deşi se spune
că mersul pe bicicletă nu se uită, unii
dintre cei care au folosit acest mijloc de transport
în tinereţe nu mai prea ţin minte cum e
să-ţi ţii echilibrul.
Sute de timişoreni, de la copilaşi
însoţiţi de părinţi la persoane
mai în vârstă dornice să facă
mişcare şi să se recreeze în mijlocul
naturii, au ieşit sâmbătă la plimbare,
cu bicicletele, pe traseele de la Pădurea Verde,
marcate recent. Unii le cunoşteau deja, alţii au
pedalat pentru prima dată prin pădure.
Video Campanie
Video
Ştiri din Timiș
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect.
Turism
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
16
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
6