Studenţii de la Facultatea de Sociologie şi
Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din
Timişoara s-au implicat în campania „Nu te
pune cu timişorenii”, iniţiată
în luna martie. Ei au vorbit cu locuitorii
oraşului şi au dorit să afle care e impactul
pe care îl are campania asupra lor. Rezultatul? Peste
80% dintre cei intervievaţi consideră că
oraşul ar fi mult mai frumos dacă s-ar respecta
cerinţele iniţiatorilor campaniei.
În acest weekend, în Timiş revine Marea Debarasare. Campania naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) organizata de Ministerul Mediului împreună cu asociaţiile colective Environ, Ecotic şi Recolamp reprezintă o iniţiativă strategică pentru a răspunde cerinţelor directivelor europene.
Echipa „Verde pentru biciclete” vă
invită din nou la pedalat, duminică
dimineaţa. De această dată, traseul este
destinat bicicliştilor ceva mai experimentaţi,
fiind vorba de parcurgerea a 32 de kilometri, cu trei-patru
popasuri.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei blues-rock internaționale, Beth Hart, va concerta pentru prima dată la Timișoara. Artista americană, nominalizată la Premiile Grammy, va urca pe scena amplasată pe Bulevardul I.C. Brătianu în data de 31 iulie, în cadrul evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration.
Eveniment
Un bărbat din Timiș a ajuns din nou în atenția publică după ce a fost surprins în mai multe firme din vestul țării, unde l-a imitat pe fostul inspector ANPC Cristian Popescu Piedone. Acesta ar fi adoptat stilul caracteristic al controalelor făcute de Piedone, punând întrebări și interacționând cu angajații într-o manieră asemănătoare verificărilor oficiale, ceea ce a stârnit reacții împărțite în mediul online.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după respingerea în Parlament a Guvernului Veștea, că se așteaptă ca președintele Nicușor Dan să convoace în scurt timp consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.
România
Bolojan, după eșecul Guvernului Veștea: „România are nevoie urgent de un Executiv cu puteri depline”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis marți dimineață un mesaj după respingerea în Parlament a Guvernului propus de Adrian Veștea, afirmând că România are nevoie urgentă de un Executiv cu puteri depline și de o soluție politică bazată pe transparență și responsabilitate.
Utile
Marți, 23 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Tendinita reprezintă inflamația sau iritarea unui tendon, structura care leagă mușchiul de os. Este una dintre cele mai frecvente cauze de durere la persoanele active, dar poate apărea și la cei care efectuează mișcări repetitive la locul de muncă sau în activitățile zilnice.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.