Lucian Mîndruță își lansează, în acest sfârșit de săptămână, culegerea de statusuri de pe Facebook. Este vorba despre volumul „Share!”, care se concentrează asupra fenomenului social media care a avut loc în perioada campaniei electorale din noiembrie 2014 și care a dus la o exemplară mobilizare la vot. Jurnalistul va fi prezent și în orașul de pe Bega, iar timișorenii vor avea ocazia să-i adreseze întrebări.
Şeful de campanie al PNL Timiş, Marian Vasile, a lansat, vineri, o serie de acuzaţii grave la adresa social-democraţilor timişeni, el susţinând că aceştia se pregătesc să „fraudeze masiv” votul din turul doi al alegerilor prezidenţiale. Printre acuzaţii se numără tentative de cumpărare a voturilor, tentative de mituire a observatorilor din secţiile de votare şi şantajarea primarilor şi directorilor de şcoli. Reprezentanţii PSD Timiş susţin că Vasile „minte şi vorbeşte fără substanţă”.
Vineri, Curtea Constituţională a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizia va fi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, iar după publicare va putea începe campania prezidențială pentru cel de-al doilea tur de scrutin.
Neliniştit la gândul că premierul Victor Ponta, aşteptat în zilele următoare la Timişoara, ar urma să participe la inaugurarea bibliotecii Universităţii Politehnica, în plină campanie electorală, primarul Nicolae Robu s-a gândit să spună dinainte „adevărul privind finanţarea bibliotecii UPT”. Robu susţine că, în principal, toate meritele i se cuvin lui, aşa că Ponta n-ar trebui să şi le aroge... Vorbim despre un obiectiv care va fi inaugurat după 8 ani de la începerea lucrărilor.
A început oficial campania electorală, candidaţii încep să se perinde prin teritoriu. După Monica Macovei, la Timişoara a sosit, duminică, candidatul ACL pentru Preşedinţia României, Klaus Iohannis. Acesta a dat o tură prin centrul oraşului şi a vizitat standurile expozanţilor de la festivalul etniilor din Parcul Rozelor, de unde a plecat cu câteva trufe în şerveţel... Mesajul său pentru timişoreni? Ieşiţi la vot!
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.