Locuitorii de pe străzile Lorena şi Renaşterii din Timişoara vor rămâne, miercuri, fără apă caldă şi căldură, din cauza unor probleme apărute la reţeaua termică primară, anunţă reprezentanţii societăţii Colterm.
Locuitorii de pe patru străzi din zona Circumvalaţiunii din Timişoara vor rămâne luni fără căldură în locuinţe şi fără apă caldă la robinete, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări programate la un punct termic, anunţă reprezentanţii companiei Colterm.
Timişorenii racordaţi la Colterm, care locuiesc în zona Torontalului – Matei Basarab, precum şi pe alte străzi adiacente, vor rămâne fără apă caldă şi încălzire, timp de câteva ore.
Locuitorii de pe bulevardul Sudului din Timişoara şi alte câteva străzi din cartierul Soarelui vor rămâne joi fără apă caldă la robinete şi fără încălzire. Întreruperile sunt necesare pentru realizarea unor lucrări de modernizare, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Locuitorii din zona Calea Aradului din Timişoara vor rămâne miercuri fără apă caldă la robinete din cauza unor lucrări la reţeaua termică primară, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1