Prin proiectul „Sprijin la distanță, o șansă pentru fiecare copil și tânăr”, Fundația „Preot Ioan Olariu” oferă burse sociale elevilor și studenților care riscă să-și întrerupă studiile din cauza situației materiale. În aproape două decenii, aproximativ 200 de tineri au beneficiat de acest sprijin și și-au continuat drumul în educație.
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a anunțat că statul român ar putea folosi fonduri neutilizate din Fondul Social European pentru a completa bursele tăiate studenților. Soluția ar urma să fie aplicată, în funcție de aprobările europene, începând din 2026. În paralel, plata primei de carieră didactice pentru profesori, blocată anterior din motive legislative și de finanțare, este programată „probabil în ianuarie 2026”.
Deși nevoile studenților români au crescut constant în ultimul deceniu, cuantumul burselor sociale continuă să rămână sub nivelul cheltuielilor reale pentru un trai decent, semnalează Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Analizele realizate în ultimii ani arată o diferență semnificativă între costurile efective de întreținere și sumele alocate prin bursele sociale.
Elevii au primit vineri, 18 iulie, bursele școlare aferente lunii iunie 2025. Aceasta este ultima plată a burselor în forma actuală, prevăzută de legea educației Deca-Iohannis. Din septembrie 2025, intră în vigoare un nou sistem de acordare a burselor, anunțat de ministrul Educației, Daniel David.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.