Potrivit Ambasadei României la Sofia, aproximativ o mie de români se află în zonele afectate de inundații din Bulgaria. Printre victimele înregistrate nu se află niciun cetățean român.
Motociclistul dumbrăviţean Vlad Neaga a reuşit să obţină noi succese. El a participat la Campionatul Naţional de Supermoto şi la prima etapă din Campionatul Est-European. La final a ocupat locul cinci în clasamentul naţional şi cinci în cadrul celui est-european.
Premierul Marii Britanii, David Cameron, a declarat că numărul de români și bulgari care au imigrat de la începutul anului 2014 este rezonabil și nu mai există nicio modalitate legală de a împiedica muncitori din cele două țări să vină în Regatul Unit.
Imigranţii care vor merge în Marea Britanie nu vor mai putea cere atât de uşor ajutor social. Pentru aceste beneficii ei va trebui să treacă un test cu 100 de întrebări şi să îşi dovedească capacităţile de limbă engleză.
Aeroportul din Timișoara, precum și celelalte aeroporturi din țară, au intrat de miercuri seara sub cod roșu de vigilență sporită. Măsura a fost luată la câteva ore după atentatul din Bulgaria, în urma cărora au murit opt persoane, inclusiv teroristul sinucigaș și alte 30 de persoane au fost rănite.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841
Capitală Culturală
Centrul de Proiecte din Timișoara găzduiește, în perioada 6–22 februarie, expoziția personală a artistului vizual Florin Drăgoi, intitulată „Future Tribes – rituals and remnants from a reconstructed future / Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Vernisajul va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 18:00, la parterul Centrului de Proiecte, pe strada Vasile Alecsandri nr. 1.
Ştiri din Timiș
După revolta unor angajați de la Muzeul Satului Bănățean, președintele CJ Timiș Alfred Simonis reacționează criticând veniturile extrem de mici și rezistența la reformă apărută odată cu noua conducere.
4