Curtea de Apel Timişoara (CAT) a ajuns la ora bilanţului! În urma acestei evaluări, s-a ajuns la concluzia că au crescut indicatorii de calitate ai CAT, iar procentul de casare este unul mic: 2,5 – 4 la sută.
La Clinica De Chirurgie Cardiovasculară din Timişoara s-au operat în anul care a trecut 800 de inimi. Cu echipamente noi s-ar putea face mai multe operaţii pe cord deschis, în anul viitor, spun medicii.
Conducerea societăţii aproape falimentare în trecut, controlată de Consiliul Local Timişoara – Colterm – a anunţat, joi, că va încheia anul acesta pe profit, situaţie nemaîntâlnită în ultimii opt ani. Mai mult, potrivit directorului societăţii de termoficare din Timişoara, profitul nu este unul mic: 40 de milioane de lei. În ceea ce priveşte anul 2015, conducerea Colterm doreşte să investească în reabilitarea reţelei de distribuţie şi în generarea de electricitate.
Nu suntem chiar primii, dar suntem în top. Regiunea de vest se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune grade de absorbţie a banilor europeni alocaţi prin Programul Operaţional Regional. În total au fost depuse proiecte în valoare de 812 milioane de euro, iar suma banilor deja contractaţi este de 548 de milioane de euro.
Finalul de an este un moment de bilanţ la Primăria Timişoara. Primarul Nicolae Robu s-a gândit să îşi prezinte realizările după primii 2 ani şi jumătate de mandat. A numărat kilometrii de străzi asfaltate şi de piste pentru biciclete, noile locuri de parcare şi arborii nou plantaţi, ba chiar s-a lăudat şi cu salcia energetică de la marginea oraşului, în locul căreia s-au dezvoltat... buruienile. În ceea ce priveşte obiectivele majore, cum ar fi lărgirea pasajelor CF Jiul şi Popa Şapcă, acestea sunt... tot în studiu.
Ştiri din Timiș
Ovidiu Guia, director tehnic al RPC Group, vorbește într-un interviu despre principiile care definesc viziunea lui în cadrul companiei și despre provocări tehnice și decizii luate. Recent, acesta a coordonat unul dintre cele mai complexe proiecte ale companiei: construirea unei școli verzi într-un termen de doar 11 luni.
Ştiri din Timiș
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.
Utile
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
5
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
5
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2