Mircea Băcală pune artileria grea pe Colterm.
Prefectul de Timiş vrea să ştie clar ce
şi cum stă societatea de termoficare cu
datoriile. Iar pentru a vedea care sunt datele din
contabilitate, el doreşte să trimită Corpul
de Control la Colterm.
Clienţii băncilor din Timiş au redus din datoria avută la credite. Spre exemplu, la creditările acordate în lei, volumul restanţelor existente la sfîrşitul lunii iunie era de 132,8 milioane de lei. În luna precedentă, în mai, valoarea restanţelor depăşea 138 de milioane de lei.
Clienţii băncilor din Timiş au redus din datoria avută la credite. Spre exemplu, la creditările acordate în lei, volumul restanţelor existente la sfîrşitul lunii iunie era de 132,8 milioane de lei. În luna precedentă, în mai, valoarea restanţelor depăşea 138 de milioane de lei.
După o poveste cu şi despre bani, se pare că
lucrurile vor intra în normal la vicecampioana
masculină de baschet BCM Elba. Asta deşi
jucătorii au plecat în vacanţă cu
buzunarele goale, chiar dacă au reuşit
într-un singur sezon două finale: cea
naţională şi cea din Cupa Europei Centrale.
După o poveste cu şi despre bani, se pare că
lucrurile vor intra în normal la vicecampioana
masculină de baschet BCM Elba. Asta deşi
jucătorii au plecat în vacanţă cu
buzunarele goale, chiar dacă au reuşit
într-un singur sezon două finale: cea
naţională şi cea din Cupa Europei Centrale.
Ştiri din Timiș
Muzeul Național al Banatului lansează o provocare inedită pentru timișoreni: un concurs dedicat fotografiilor „îndrăgostite” din arhivele de familie. Sub semnul nostalgiei și al poveștilor de iubire de altădată, instituția invită publicul să deschidă cufărul cu amintiri și să trimită o imagine vintage care surprinde dragostea așa cum era trăită înainte de anii ’90.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune reguli noi pentru traficul greu: restricții pe artere-cheie, o categorie nouă de tonaj, taxe mai mici pentru majoritatea camioanelor și plată rapidă a autorizațiilor. Proiectul va fi discutat la dezbaterea publică de miercuri, 18 februarie.
Ştiri din Timiș
Campania de colectare organizată de Asociația Druckeria săptămâna trecută s-a încheiat cu un val impresionant de solidaritate. Pungi, saci și cutii pline cu haine bărbătești au fost strânse în doar câteva zile pentru persoanele vulnerabile care ajung în centrele administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
România
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, scrie AGERPRES.
3
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă pentru a treia oară să construiască o creșă pe strada Ion Ionescu de la Brad, în Calea Lipovei. După un contract reziliat și o licitație anulată, patru firme s-au înscris la noua procedură lansată la final de 2025, pentru o investiția de 1,5 milioane de euro.
Sănătate
Spitalul CFR Timișoara anunță o premieră importantă în domeniul bolilor rare, prin includerea în Programul Național de Tratament pentru Boli Rare, dedicat pacienților diagnosticați cu Hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN). Din această lună, unitatea sanitară devine centru de depistare pentru această afecțiune gravă, dar adesea subdiagnosticată.
Eveniment
Un control de rutină al polițiștilor locali s-a transformat într-un dosar penal, după ce un bărbat a fost depistat conducând pe o zonă destinată exclusiv pietonilor, având asupra sa un permis de conducere fals.
2
Ştiri din Timiș
Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează vineri, 13 februarie 2026, începând cu ora 11.00, o conferință dedicată acestei teme.