"Show incendiar", după cum protagonistul însuși promite, în Festivalul Timișoara Muzicală: "Bach in ShowBiz", recital de percuție cu Zoli Toth, pe muzica lui Adrian Enescu. Fondatorul trupei Sistem vine astfel, la Filarmonica Banatul, cu un spectacol inedit, care cuprinde și proiecții 3D.
Câteva lucrări majore din creația lui Johann Sebastian Bach în alternanță cu compoziții de factură romantică ale lui Max Reger: aceasta este splendida rețetă muzicală pregătită de prof.dr. Felician Roșca, pentru un nou eveniment în cadrul festivalului Barocul în ipostaze contemporane, la Timișoara.
Concert cu totul ieșit din comun, la Timișoara: 27 de copii, cu vârste între 7 și 17 ani, au cântat, timp de o seară întregă, muzică de Bach, la cea mai tânără orgă barocă din urbe. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Barocul în ipostaze contemporane.
Dintre cei 21 de copii pe care i-a avut Johann Sebastian, au supraviețuit 8: patru băieți și patru fete. Fiica cea mare și toți cei patru fii au devenit muzicieni importanți. În lumea protestantistă a lui Bach, educația muzicală a copiilor era un principiu fundamental, iar marele compozitor a scris multe pagini pentru îndrumarea muzicală a celor mici. Pentru a evoca această lume, la Timișoara va avea loc un eveniment cu totul inedit: un concert de orgă susținut de 27 de copii din Timișoara.
Studenții de la clasa de orgă a prof. univ. dr. Felician Roșca, de la Universitatea de Vest, Facultatea de Muzică, interpretează pentru publicul timișorean un "Florilegiu Bach". Concertul are loc în cadrul Festivalul Barocul în ipostaze contemporane și susține candidatura Timișoarei la titlul de Capiu.
Ştiri din Timiș
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12