Joi începe o nouă probă a Bacalaureatului de toamnă. În intervalul 21 – 22 august, 283 de candidaţi vor susține proba de evaluare a competențelor digitale.
A doua sesiune de Bacalaureat continuă. S-au încheiat probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba Română şi maternă, iar proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională se desfăşoară în perioada 19-20 august. Primul hop a fost trecut cu brio de elevii din Timiş, nefiind nici unul eliminat. Greul vine însă la examenele scrise...
La mijlocul lunii august începe o nouă sesiune de Bacalaureat. Înscrierile s-au încheiat deja pentru această sesiune, aşa că liceenilor nu le mai rămâne decât să se pună cu burta pe carte.
Candidații care au promovat Bacalaureatul anul acesta nu vor primi diplome, ci adeverințe. Asta deoarece compania care furniza diplomele școlare și universitare este subiectul unei anchete DNA.
Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a crescut cu 1,4 procente la nivel național, după soluționarea contestațiilor. Astfel, a ajuns la 60,65%, cu 4,25% mai mare faţă de 2013.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1