tion.ro Web analytics

128 de tineri din Timișoara stau de doi ani cu 10.000 de euro blocați în conturi și așteaptă ca funcționarii din primărie să finalizeze competiția de dosare lansată în baza Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală. Acum, comisia specială din primărie cere părerile primăriilor din Alianța Vestului, dar vrea și lămuriri de la Parlamentul României. Consilierii locali validează din nou lista terenurilor, de data aceasta pentru anul 2019.
Reprezentanții celor patru primării care la finele anului trecut au format Alianța Vestului (AVE) – Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca – s-au întâlnit din nou în acest weekend la Timișoara. Cele patru municipalități vor să colaboreze în domeniul cultural pentru a stimula turismul între cele patru mari orașe din vest.
Consiliul Local Timișoara a aprobat, în această săptămână, acordarea de gratuitate pentru parcare în municipiu, cu excepția zonei zero, șoferilor care vin din orașele AVE (Arad, Oradea și Cluj) și care dețin abonamente generale de parcare în aceste orașe. De asemenea, CL Timișoara a decis să acorde gratuitate și pe transportul în comun arădenilor, orădenilor și clujenilor care dețin abonamente în orașele lor de baștină. Robu recunoaște, însă, că nu s-a consultat cu niciunul dintre primarii AVE înainte de a propune aceste gratuități.
Primele măsuri luate pentru Alianța Vestului, formată recentă de cei patru primari liberali din Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca și Arad. AVE aduce gratuitate pentru parcarea și transportul public în Timișoara celor ce vin din celelalte orașe. Și invers. Consilierii locali au ultimul cuvânt și tot ei decid dacă parcarea se va putea plăti de acum înainte și online, printr-o aplicație de mobil.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți, 16 decembrie, puteți lua parte la un dialog sonor captivant, să mergeți la teatru sau la expoziții. Mai puteți vizita și târgurile de Crăciun din oraș.

Eveniment

Accident rutier în Remetea Mare: o victimă inconștientă
Luni, 15 decembrie, în jurul orei 17:30, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit la un accident rutier produs în Remetea Mare. UPDATE. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare

Ştiri din Timiș

Parteneriat istoric în Timiș: Consiliul Județean cofinanțează investiții în 25 de localități
Pentru prima dată în istorie, Consiliul Județean Timiș semnează mai multe parteneriate de asociere cu diverse primării pentru a le susține investițiile.

Capitală Culturală

„Crăciunul lor în mâinile tale” revine cu o ediție caritabilă pentru sprijinirea familiilor vulnerabile
Proiectul caritabil „Crăciunul lor în mâinile tale” revine în această iarnă cu o nouă ediție, având ca obiectiv sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiativa a fost lansată în urmă cu peste 15 ani de o echipă de tineri voluntari și este susținută de Asociația ProgressOn Youth Power, alături de parteneri și colaboratori din comunitate.

România

Parlamentul a respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă, acesta supraviețuind astfel celei de-a cincea încercări.

Ştiri din Timiș

Lumină, colinde și bucurie. Târgul de Crăciun aduce magia sărbătorilor la Variaș
Târgul de Crăciun din comuna Variaș se deschide luni, 15 decembrie, marcând începutul unei perioade dedicate bucuriei sărbătorilor de iarnă. Evenimentul reunește locuitorii din Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, într-un cadru festiv plin de lumină și emoție.

Turism

Banatul intră în cursa gastronomiei europene. Platformele culinare se pot înscrie la „Top Foodie Websites 2026”
Site-urile, blogurile și aplicațiile digitale cu profil gastronomic din Banat sunt invitate să reprezinte regiunea în competiția internațională „Top Foodie Websites 2026”, organizată de Institutul Internațional de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism (IGCAT).

Ştiri din Timiș

Muzica devine speranță la Timișoara. Concert caritabil pentru recuperarea artistului Ciprian Balici
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, Universitatea Națională de Muzică București și Doomstriker România organizează marți, 16 decembrie, concertul caritabil „Lumina Sfântă din Noi”. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziționarea de proteze mioelectrice pentru Ciprian Balici, artist liric la Opera Națională Timișoara, care a suferit un accident grav în septembrie 2023.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici