Narcis Neaga, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România e extrem de optimist şi spune că în 2015 ne vom putea plimba pe 84 de noi kilometri de autostradă. Desigur, toţi aceştia vor fi în vestul României, conform declarațiilor sale.
Astăzi vezi imagini cu un șofer inconștient, care gonește și nu-i pasă că ar putea lovi o tânăra pe trecerea de pietoni. Vezi apoi care este stadiul lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva.
Astăzi vezi imagini cu un șofer care este la un pas să provoace un accident de circulație, după ce întoarce mașina fără să se asigure. Vezi apoi imagini cu un scuterist lovit de un autoturism pe strada Cloșca din Timișoara.
După ce s-a discutat despre lilieci, despre care niciun localnic nu stie nimic, dar al căror habitat putea fi afectat de construcţia autostrăzii Lugoj - Deva, pe lotul 4, iată că o altă problemă ar putea afecta construcţia. Este vorba de trei familii de castori care au fost descoperite în zona localităţii hunedorene Bejan, în apropiere de Mintia, de această dată descoperirea eco fiind confirmată.
Astăzi vezi imagini cu un sofer de lux care a parcat inteligent în Piața Unirii și a încurcat circulația. Vezi apoi imagini cu zeci de lăzi cu bere împrăștiate pe asfalt, la intrarea în oraș, în Calea Lugojului.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
1