Ştiri din Timiș
Clubul Lions Diamond vrea să repornească anul acesta Ceasul Floral, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Timișoarei. Ceasul floral de la Bega a ajuns o ruină. Un adevărat simbol al Timișoarei și-a pierdut strălucirea de odinioară, fiind neglijat ani la rând de autoritățile locale.
România
Joi, 23 martie, în România a fost lansată o aplicație mobilă de educație parentală – Bebbo – dezvoltată de UNICEF, pentru a veni în ajutorul părinților și persoanelor care au în grijă copii de până la 6 ani.
Ştiri din Timiș
Zeci de profesori sindicaliști au protestat, joi, în fața Prefecturii Timiș. Cadrele didactice au cerut salarii decente. Profesorii au transmis că vor continua să picheteze sediul Prefecturii Timiș, iar în luna mai vor organiza un marş de protest în Capitală.
2
Eveniment
În căutarea unei vieți mai bune, opt cetățeni din Nepal și doi din Siria au fost prinși de polițiștii de frontieră din Timiș în timp ce încercau să treacă granița în Serbia, respectiv Ungaria.
1
Ştiri din Timiș
În ultima ședință de plen, consilierii locali au votat proiectul de Bugetare Participativă „Timișoara Decide!”, prin care 4,2 milioane de lei vor fi investiți anul acesta în implementarea unor proiecte propuse de cetățenii orașului. Primăria Timișoara a lansat acum prima etapă, cea de selecție a partenerilor și membrilor comisiei pentru acest program.
Eveniment
Pompierii au făcut, joi, un exercițiu de amploare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 30 și la Creșa nr. 4 din Timișoara. Ei au folosit un aparat special care generează fum și au testat viteza de reacție a copiilor și a personalului didactic și auxiliar în caz de alarmare și evacuare la incendiu.
Ştiri din Timiș
Prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), administrația județeană caută o firmă care să proiecteze construirea celei de-a treia celule necesare depozitării deșeurilor la Ghizela. Firma care va câștiga licitația va primi aproape 841.000 de lei de la Consiliul Județean Timiș (CJT).
Ştiri din Timiș
Ziua Porților Deschise la IPJ Timiș. Demonstrații de luptă, dresaj canin și exerciții de intervenție
Ziua Porților Deschise are din nou loc la IPJ Timiș. Reprezentanții instituției anunță că își vor deschide porțile cu prilejul Zilei Poliției Române, vineri, 24 martie.
3