Timişoara a devenit principala zonă din România specializată în domeniul pieselor auto. Principalele nume mondiale din domeniu deţin câte o unitate de producţie aici, așa că Timișoara este locul ideal pentru a se discuta noutăţile în domeniu. Astfel, pe 25 aprilie, aici va avea loc „Hella Driving Inovation Day”.
Liga AC Timișoara așteaptă sute de studenți să descopere cele mai noi tehnologii din domeniul IT sau automotive, prezentate chiar de firmele care le implementează. Un număr de 17 societăţi din domeniul tehnic vor organiza 32 de laboratoare în cadrul cărora vor oferi tinerilor posibilitatea să studieze şi practic teoria dobândită. Cei mai norocoşi se vor alege chiar şi cu un posibil loc de muncă.
Una dintre cele mai mari companii din domeniul automotive, prezentă şi pe piaţa timişoreană, a lansat o nouă ediţie a unui concurs adresat studenţilor. Cei care sunt dispuşi să lucreze în echipă şi cred că pot crea dispozitive care pot face maşinile mai inteligente, pot câştiga marele premiu, adică 100.000 de euro. Cu câteva zile înainte de închiderea înscrierilor, nicio echipă timişoreană nu a avut curajul să ceară participarea la concurs.
Zeci de tineri vor termina în scurt timp cursurile de specializare în domeniul plasturgiei, cel al turnării şi prelucrării maselor plastice. Aceştia vor absolvi cursurile oferite de Centrul de Competenţe în Plasturgie – CCP, deschis de Universitatea Politehnica Timişoara.
Inaugurarea oficială a noii biblioteci şi a unui centru de specialitate în domeniul producţiei maselor plastice vor fi doar două dintre punctele incluse în programul „Săptămânii Politenicii”, eveniment dedicat aniversării a 94 de ani de existenţă a Universităţii Politehnica Timişoara.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.