tion.ro Web analytics

La începutul lunii martie vom afla dacă municipalitatea poate merge înainte cu asfaltarea străzilor din piatră cubică sau nu. Proiectul este unul mai vechi, dar nu s-a putut face nimic, pentru că primăria a fost dată în judecată, așa că vechiul studiu de fezabilitate este suspendat. Până una alta, toți cei interesați pot vedea pe site-ul primăriei ce înseamnă modernizarea străzilor cu piatră cubică, specialiștii instituției de pe C.D. Loga scoțând la suprafață un proiect nou.
Epopeea străzilor cu piatră cubică continuă. Cei care au dat primăria în judecată susțin că ei își doresc, de fapt, ca cele 14 artere să fie reabilitate tot cu piatră cubică, nu să fie asfaltate. Primarul Nicolae Robu spune că abordarea talibană, și nu de poziții de corectă înțelegere a evoluției societății, este păguboasă.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Locatarii din Ciarda Roșie și Bucovina, invitați să depene „povești din vecini”
Proiectul „Povești din vecini” demarat de Casa de Cultură a Municipiului în cadrul programului „Îndrăznește!/Dare!”–Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, prin programul EX-CENTRICA, dedicat organizării de activități culturale în cartiere, continuă.

Capitală Culturală

Super comedia „Soț de vânzare” se joacă la Sala Capitol din Timișoara
O tânără modernă îi propune prietenei ei să îi cumpere soțul, însă va fi acesta de acord? Puteți afla la „Soț de vânzare”, care se joacă în weekend la Timișoara.

Eveniment

FOTO. Circulația tramvaielor, dată peste cap în zona Soarelui, după ce unul din ele nu a mai pornit
Circulația tramvaielor este dată peste cap vineri dimineață, în zona Soarelui din Timișoara. Un tramvai Bozankaya nu a mai reușit să plece din stație. UPDATE. Circulația a fost reluată 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Robu, „peste Fritz”. Războiul celor doi candidați se dă și pe spațiul de pe panourile electorale
Un cititor Tion ne-a sesizat că un fapt constatat pe un panou electoral din oraș: echipa PSD-PNL a lipit un afiș electoral cu Nicolae Robu peste cel al principalului său contracandidat, Dominic Fritz. 4

Capitală Culturală

O nouă expoziție la Muzeul Național de Artă din Timișoara
„Lifeline” marchează expoziția cu numărul 100 a artistului german Dieter Mammel. Acesta oferă vizitatorilor Muzeului Național de Artă din Timișoara o panoramă a creațiilor sale din ultimii 20 de ani.

Eveniment

VIDEO. Pieton accidentat mortal în zona Fabric din Timișoara
Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața, vineri dimineața, în urma unui accident rutier. 8

Ştiri din Timiș

Locuitorii din Beregsău Mare sunt poftiți la Rugă
Ruga, cea mai importantă manifestare a comunităților din mediul rural, nu va lipsi anul acesta din calendarul Primăriei Beregsău Mare.

Mapamond

Echipa din spatele trilogiilor de succes „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul” va produce două noi filme
Warner Bros Discovery a anunțat că primul dintre cele două noi proiecte ale lui Peter Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens este intitulat provizoriu „Stăpânul inelelor: vânătoarea lui Gollum”.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici