În timp ce primarul Timișoarei dă în judecată autoritățile pentru că nu poate implementa proiectul circulației vaporașelor de pe Bega, șeful Direcției Apelor Banat a anunțat că a fost pornită inițiativa pentru modificarea legislației și a introducerii posibilității ca pe canalul care traversează capitala Banatului să aibă loc circulație navală.
Un total de 22.000 de litri de motorină, câteva utilaje aflate în dotarea celor de la Administraţia Bazinală Banat şi o bună colaborare între această instituţie şi primăria Gătaia, iar pericolul inundaţiilor a fost eliminat în cea mai mare parte, transmit reprezentanții autorităților locale și cei de la Apele Române. Pe râurile Bîrzava, Gorova şi Moraviţa au fost realizate o serie de îndiguiri, extrem de necesare pentru apărarea gospodăriilor de furia apelor.
Proiectul de consolidare a malurilor Begăi pe raza oraşului Timişoara decurge excelent, în prezent ajungând la 60 de procente din totalul lucrărilor. Operaţiunea de reabilitare presupune efectuarea de investiţii pentru asigurarea stabilităţii malurilor pentru sectoarele avariate în timp, dar şi menţinerea în stare de siguranţă a utilităţilor existente de-a lungul canalului, în Timişoara.
Eveniment
Un cetățean din comuna Ohaba Lungă a fost scos din biroul primarului PSD Gigi Murărescu, iar ulterior a fost bătut de un acolit de-al edilului, chiar pe holul instituției, după ce acesta a încercat să reclame mai multe probleme din localitate. Reprezentanții IPJ Timiș transmit că, în urma altercației, un bărbat a ajuns în arest.
Ştiri din Timiș
Noul Cod Urbanistic schimbă regulile pentru proprietarii din Timișoara: anumite lucrări vor putea fi făcute printr-o procedură simplificată, în timp ce construcțiile ilegale sunt sancționate mai dur. Primăria anunță și o perioadă de un an pentru regularizarea unor construcții fără acte.
Ştiri din Timiș
Centura Timișoara Vest a ajuns la aproape 20% după patru luni de lucrări, turcii de la Nurol lucrând simultan pe mai multe fronturi. Segmentul de 14 kilometri al centurii, teoretic, trebuie finalizat în primăvara lui 2028, deci șantierul ar fi în fața graficului.
Lugoj
Lucrările de modernizare a parcurilor din Lugoj stârnesc nemulțumiri în rândul unor locuitori. În Parcul Copiilor, lugojenii reclamă faptul că unele dale nu ar fi montate corespunzător și semnalează denivelări în anumite zone. Primarul Călin Dobra spune însă că proiectul este încă în faza de execuție, iar eventualele probleme apărute pe parcurs trebuie remediate înainte de recepția lucrărilor.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), lansează programul „iCARE”, prin care adulții cu simptome moderate de anxietate și/sau depresie pot beneficia gratuit de psihoterapie individuală online. Înscrierile sunt deschise.
1
Ştiri din Timiș
În Parlament există un proiect de lege care ar putea face uniforma școlară obligatorie pentru toți elevii, inclusiv cei de gimnaziu și liceu. În acest context Tion vă solicită opinia în cadrul unui sondaj.
5
Mapamond
Lansatorul european Ariane 6 ar putea fi adaptată pentru a transporta astronauți în spațiu, a declarat directorul general al ArianeGroup, Christophe Bruneau, relatează AFP, citată de Agerpres. Subiectul a devenit tot mai important pentru Europa în contextul reducerii implicării Statelor Unite în unele proiecte spațiale comune.
Mapamond
Mongolia se confruntă cu o gravă penurie de combustibil, cauzată în principal de perturbarea importurilor din Rusia, de care depinde pentru peste 95% din necesarul de benzină. Criza a dus la cozi de ore întregi, la creșterea prețurilor și la probleme pentru transporturi, turism și comunitățile rurale. Autoritățile încearcă să limiteze consumul și să diversifice importurile, însă dependența de furnizorii străini rămâne o vulnerabilitate majoră.
1