Dacă la Bucureşti nu se va organiza o manifestaţie vineri, în ziua votului moţiunii de cenzură depuse de PNL, la Timişoara va avea loc o astfel de acţiune, în faţa Instituţiei Prefectului Timiş.
La Timișoara va avea loc, vineri, un nou protest. De data aceasta este vorba despre o „plimbare pentru democraţie şi libertate”. „Ponta nu pricepe, demisia!” – scrie pe afişul protestului, postat pe Facebook.
Timişorenii s-au adunat vineri în Piaţa Victoriei, la o nouă manifestaţie anti-Ponta, „pro-diaspora şi anticorupţie, pentru votul drept şi democratic”. Aşa a sunat chemarea la protest, printr-un eveniment iniţiat pe Facebook.
Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, susţine că ACL nu are nicio implicare în organizarea mitingului anti-Ponta de sâmbăta trecută şi nici a celui care va avea loc vineri, de la ora 18, în Piaţa Victoriei, iar orice afirmaţie contrară este „ilară”. Liberalul afirmă că, dacă ACL ar fi organizat aceste mitinguri, nu ar fi făcut-o ascuns şi ar fi adus 20.000 de oameni în Piaţa Victoriei.
A început protestul anti-Ponta din Piața Victoriei. Câteva sute de timișoreni s-au strâns în fața Operei cu jumătate de oră înainte de începerea oficială a protestului. Manifestarea organizată de societatea civilă face parte dintr-un protest mai larg care are loc în principalele orașe din țară, precum București, Iași, Cluj, Arad sau Oradea.
Azi în Timișoara
Miercuri, 1 Mai, vă puteți bucura de evenimentele din cadrul Târgului de Paști, expoziții sau să mergeți la un spectacol de teatru.
Ştiri din Timiș
Pentru ca cetățenii din Timiș să își petreacă ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale în siguranță, instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile din subordine, vin cu o serie de recomandări și avertizări pentru populație.
Ştiri din Timiș
Ca în fiecare an, de Paşte, Iulius Town are un orar special.
Eveniment
Aproximativ 60 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor, în urma unui incendiu la un tren R 2625, care staționa în Gara Hodoni.
Sănătate
Reprezentanții medicilor din ambulatoriile de specialitate din țară au fost marți la o vizită de lucru, la masa Ministerului Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a primit vizita reprezentanților Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator. Și ei cer mai mulți bani pentru susținerea activității.
Ştiri din Timiș
Până marti, 7 mai, cu excepția zilei de joi, mașinile de colectare a deșeurilor Retim nu vor mai ieși pe traseu. Conducerea companiei nu a fost de acord cu cererile angajaților nemulțumiți care au protestat marți, iar, ca formă de protest, șoferii și colectorii vor să boicoteze activitatea în zilele libere. UPDATE: După noi discuții, angajații au fost convinși să revină la programul normal.
6
Mapamond
Patru poliţişti au fost ucişi luni într-un schimb de focuri în timpul unei operaţiuni de arestare a unui suspect, care a fost la rândul său ucis, în Charlotte, în statul american Carolina de Nord, potrivit AGERPRES.