După proteste, se anunţă vremuri bune la filiala Alcatel-Lucent din oraşul Timişoara. Conducerea companiei a anunţat, pentru prima dată după mult timp, că va investi în continuare în capitalul uman şi că va angaja noi oameni.
Funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea la Primăria Timişoara sunt nemulţumiţi de Proiectul de lege privind normativele de personal pentru unităţile administrative şi instituţiile publice din subordinea acestora. Conform acestuia, într-un oraş precum Timişoara numărul maxim de angajaţi ar fi de 362, număr mult prea mic în opinia liderilor sindicali.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş oferă agenţilor economici o nouă metodă, mai simplă, de a-şi depune dovezile plăţii contribuţiei la asigurările de sănătate.
Luna august aduce veşti proaste pentru alţi 551
de angajaţi din Timiş. Agenţia
Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de
Muncă (AJOFM) Timiş a anunţat că cinci
firme urmează să disponibilizeze personal
în luna august.
Alţi peste 2.500 de timişeni vor fi disponibilizaţi în următoarele trei luni, cei mai mulţi angajaţi care urmează să îşi piardă locurile de muncă activând în firme care au ca domenii de activitate fabricarea de echipamente electrice, încălţăminte sau componente auto.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.