Cititorii www.tion.ro ne sesizează nereguli la Spitalul Județean din Timișoara. Un bărbat care a avut bunicul internat în unitatea spitalicească a fost nevoit să cumpere un instrument medical necesar operației bătrânului, iar acum nu reușește să recupereze suma. Este vorba despre o pensă specială, în valoare de 2.000 de lei, pentru o operaţie de colon. Bunicul său a şi decedat, la 10-12 zile după acea operaţie…
Primarul Nicolae Robu vrea să creeze „comisii de pre-anchetă” la Primăria Timişoara. Dacă de când a devenit primar, Robu a afirmat mereu că nu îl interesează ce s-a întâmplat în trecut în instituţia pe care a ajuns să o conducă, acum edilul s-a răzgândit, după certurile avute cu aleşii PSD în plenul consiliului local.
Zilele clanului Cârpaci în clădirea de pe strada Mihai Eminescu nr. 6 din Timişoara sunt numărate. Cel puţin asta crede viceprimarul Traian Stoia, care se bazează pe faptul că Poliţia Naţională a solicitat mai multe documente legate de vânzarea majorităţii apartamentelor din imobilul respectiv, vânzare care în opinia edilului a fost ilegală.
Procurorul General al Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat că, în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".
Ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu, președintele CEC, Radu Ghețea, și directorul Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, sunt așteptați la audieri la Comisia de buget-finanțe din Senat, care anchetează activitatea CEC.
Ştiri din Timiș
Educația a fost, în ultimele decenii, unul dintre principalele motoare ale schimbării sociale și economice în România. Pentru femei, tranziția postcomunistă a însemnat o recuperare accelerată a decalajelor față de Occident. Cu toate acestea, cele mai recente date publicate de Eurostat scot la iveală un paradox îngrijorător: după un progres spectaculos, noua generație pare să fi pierdut ritmul.
Ştiri din Timiș
Pentru prima dată, comunitatea din Timișoara este invitată să descopere farmecul uneia dintre cele mai importante sărbători din Sri Lanka. Anul Nou singalez va fi celebrat în luna aprilie printr-un eveniment dedicat tradițiilor, gastronomiei și spiritului comunitar.
Mapamond
Legendarul actor de la Hollywood Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Cauza decesului nu a fost făcută publică. Cu doar o zi înainte, acesta fusese internat în spital în urma unei urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat începerea lucrărilor preliminare pentru realizarea unui pasaj în zona intersecției Centurii de Sud a Timișoarei cu Drumul Boilor. Este vorba despre un proiect anunțat și pregătit încă din anul trecut, care a ajuns acum în etapa de pregătire, odată cu începerea forajelor geotehnice.
Turism
Orașul de pe Bega se pregătește să își întâmpine vizitatorii într-unul dintre cele mai spectaculoase momente ale anului. Visit Timișoara lansează a doua ediție a campaniei „Timișoara înflorită Timișoara in Bloom”, o invitație adresată turiștilor din România, Serbia și Ungaria de a descoperi orașul în plin sezon al înfloririlor.
Eveniment
810.000 de euro este prejudiciul unui furt de proporții descoperit în Carani, comuna Orțișoara, județul Timiș, unde zeci de tone de conductor de cupru au dispărut din curtea unei firme.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Proiectul Hail Mary”, o ecranizare SF în care îl vedem pe Ryan Gosling în rolul unui astronaut care se trezește singur în spațiu, fără memorie, și descoperă că de el depinde soarta întregii omeniri.
Ştiri din Timiș
Timișoara își întărește rolul de hub cultural regional prin deschiderea celui mai nou centru de artă imersivă din sud-estul Europei: MINA – Museum of Immersive New Art, care revine în Iulius Town cu un spațiu permanent, după ce a funcționat anterior sub forma conceptului temporar MINA Pop-Up.