Asociaţia Pro Democraţia cere Consiliului Local Timişoara revocarea hotărârii adoptate recent de aleşi prin care s-au stabilit amenzi de până la 1.000 de lei în cazul proprietarilor de câini care nu îşi sterilizează animalele. Iar reprezentanţii ADP îi cer şi prefectului de Timiş, Eugen Dogariu, să atace în contencios hotărârea. Motivul? S-a încălcat legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, reclamă organizaţia.
Peste 1000 de șoferi au fost amendați, în doar câteva zile, fiind prinși de polițiști că au încălcat regulile de circulație. Dintre aceștia, aproape 50 au rămas fără permisul de conducere, iar opt s-au ales cu dosare penale. Oamenii legii anunță că astfel de controale vor avea loc și în perioada următoare.
Reprezentanții Circului Bellucci s-au ales cu amenzi, la Timişoara, pentru că au împânzit orașul de afișe. Aceştia au fost somaţi de agenţii Poliţiei Locale să înlăture afişele lipite în locuri neautorizate, în caz contrar urmând să se aleagă şi cu alte sancţiuni.
Polițiștii au dat 29 de amenzi, iar 44 de persoane au fost duse la sediul poliției în urma unei razii care a avut loc în cursul zilei de joi, în mai multe zone din Timișoara. Astfel de acțiuni sunt anunțate și pentru perioada care urmează.
Timişorenii care nu îşi sterilizează câinii riscă amenzi între 500 şi 1.000 de lei, ba mai mult, autorităţile locale propun sancţiuni şi în cazul proprietarilor de pisici. Prevederile apar într-un proiect de regulament pentru gestionarea animalelor de companie care urmează să fie supus spre aprobare joi în Consiliul Local Timişoara. Oficialii din conducerea primăriei spun însă că pisicile au apărut în proiect... din greşeală.
Azi în Timișoara
Miercuri vă puteți bucura de evenimente în centrul orașului și petreceri.
Ştiri din Timiș
Divorțul între cetățeni de naționalități diferite nu este niciodată simplu. Atunci când cazul ajunge în instanță, suprapunerea legislațiilor din țările de origine ale soților poate genera numeroase dificultăți. Care sunt cele mai frecvente probleme care apar în astfel de situații și de ce este esențială asistența juridică — explică Avocatul Burlacu Mihail de la Biroul juridic Lexoria.
Eveniment
Un tânăr de 28 de ani a fost rănit după ce un șofer de 56 de ani nu a respectat semaforul și a intrat în coliziune cu mașina sa, pe Bulevardul Liviu Rebreanu din Timișoara, la intersecția cu strada Ulpia Traiana.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din mediul rural, Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Schimbarea este determinată de modificarea tarifelor de transfer din Zona 1 Timișoara, aprobată prin Decizia AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș nr. 42/29.12.2025.
Ştiri din Timiș
Wendhill Academy - International School (Liceul Teoretic Wendy Kids) organizează, în luna ianuarie, prima ediție a concursului de caligrafie „Literele dansează în mâna ta”, un eveniment dedicat elevilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, care sunt pasionați de scrisul de mână.
Sănătate
Direcția de Sănătate Publică Timiș atrage atenția asupra creșterii numărului de cazuri de gripă și alte infecții respiratorii în județ, pe fondul intensificării circulației virusurilor de sezon. Cele mai recente date arată că numărul mare de îmbolnăviri, dar și cel de internări rămân constante.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, a deschis Adăpostul de Urgență destinat persoanelor fără adăpost, pentru a le oferi protecție și sprijin pe timpul sezonului rece. Adăpostul funcționează din 27 decembrie și va rămâne deschis pe întreaga perioadă a iernii.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR la nivel național, și-a sărbătorit ziua de naștere cu primul său ceaun, după obținerea cetățeniei române.
5