Polițiștii timișeni au ieșit pe drumurile din județ, în căutarea șoferilor care încalcă legea. În patru zile, oamenii legii au aplicat aproape 1100 de sancțiuni conducătorilor auto nedisciplinați.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat aproape 200 de kilograme de carne şi preparate din carne, după ce au oprit în trafic un autoturism condus de administratorul unei firme din Lugoj, despre care aveau informaţii că nu deţine documente legale pentru marfa pe care o comercializează.
Astăzi vezi imagini cu dezastrul de la baza sportivă Uszoda. Primăria a amendat indirect Ministerul Educației pentru nepăsare. Afli apoi cum s-a încheiat prima zi de înscrieri în clasa pregătitoare la Timișoara. A fost nebunie.
Agenţii unei firme din Timişoara îşi atrăgeau clienţii în locaţia unui supermarket din urbea de pe Bega şi le promiteau că odrasla lor va ajunge pe marile ecrane, va prezenta emisiuni şi va ajunge o adevărată vedetă, făcând reclamă la anumite produse. Părinţii începeau să finanțeze acest proiect, iar la final nu se alegeau cu nimic. În urma unor sesizări, cazul a intrat în atenția Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş.
Mai mulţi şoferi care au înstrăinat autoturismele proprietate personală s-au trezit cu amenzi pentru neplata rovinietei. Cum puteţi evita această situaţie neplăcută? Simplu: anunţaţi la Serviciul de înmatriculare cedarea maşinii.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.
Ştiri din Timiș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș s-a clasat pe locul al treilea la nivel național anul trecut, în ceea ce privește numărul persoanelor încadrate în muncă, cu 6.134 de persoane angajate, potrivit datelor oficiale. Pe primele două poziții se situează București, cu 15.135 de persoane, și Iași, care a depășit Timișul cu doar 244 de persoane.
Ştiri din Timiș
Lucrările de desprăfuire, spălare și restaurare a picturii au început sub semnul rugăciunii la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult ale Timișoarei.