Accident de circulație, miercuri dimineață, pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș. Un bărbat a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat în câmp, după ce a derapat din cauza șoselei umede.
Ambulanţele din Timiş au fot solicitate cu vârf şi îndesat în zilele de Paşti. În timpul sărbătorilor, medicii de la Salvare au fost solicitaţi să acorde îngrijiri medicale mai mult ca în alte zile.
A fost accident de circulație, joi după-masă, în localitatea timișeană Moșnița Nouă. O femeie de 50 de ani a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de o ambulanță aflată în misiune.
A fost accident grav de circulație, în noaptea de joi spre vineri, în comuna Cenad din județul Timiș. O tânără de 16 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de mașină. Șoferul s-a făcut nevăzut imediat după accident.
Astăzi vezi imagini cu mai mulți șoferi care trec pe roșu și mai că nu trec peste pietoni în drumul lor. Afli apoi povestea unui tânăr de 36 de ani, care a ajuns în stare critică la spital, după ce a luat foc.
Utile
Luni, 8 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CF Timișoara atrag atenția asupra tulburărilor menstruale, considerate primele semnale ale unor dezechilibre importante în organism. Specialiștii subliniază că una din trei femei se confruntă, la un moment dat, cu o tulburare care necesită evaluare ginecologică.
România
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obținut duminică 32,7% din voturile bucureștenilor, în timp ce candidatul PSD, Daniel Băluță, a fost creditat cu 26,3%, conform exit-pollului CURS-Avangarde. Autoritatea Electorală Permanentă a început să afișeze primele rezultate parțiale.
Ştiri din Timiș
Pentru Pavel Bartoș, Timișoara este un fel de „acasă”. Actorul a revenit în oraș cu ocazia turneului național al filmului „Crăciun cu Ramon”, unde s-a întâlnit cu publicul și a vorbit despre povestea din spatele noii producții.
Ştiri din Timiș
Conacul Zăgujeni va găzdui sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 15, vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești”, semnată de artista fotograf Georgiana Neda. Evenimentul este organizat de Asociația Miltonia, în cadrul Târgului de Crăciun desfășurat în acest monument istoric din județul Caraș-Severin.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.