tion.ro Web analytics

Ministrul Tineretului şi Sporturilor, Nicolae Bănicioiu se află, sâmbătă, la Timişoara, unde participă la conferinţa municipală de alegeri a organizaţiei municipale PSD. Înainte de alegerile care îi vor aduce lui Sorin Grindeanu un nou mandat în fruntea PSD Timişoara, Bănicioiu a declarat că Timişoara şi judeţul Timiş au adus întotdeauna schimbarea, iar rezultatele alegerilor din iarnă au fost impresionante pentru USL.
Un număr de 600 de delegaţi social-democraţi vor alege, sâmbătă, o nouă conducere a PSD Timişoara. Dacă  funcţia de preşedinte a fost adjudecată, practic, de Sorin Grindeanu, care nu are contracandidat, bătălia se va duce pentru celelalte poziţii de conducere în organizaţia muncipală.
Liberalii tineri s-au întâlnit în acest weekend pentru a alege o nouă conducere a filialei TNL Timiş. Evenimentul, la care au participat peste 200 de delegaţi, precum şi conducerea PNL Timiş  s-a încheiat cu victoria categorică a lui Liviu Cocean.
Alegeri interne la liberali. Tinerii din PNL Timiş sunt aşteptaţi să-şi voteze noii preşedinţi la începutul anului viitor. În ianuarie au loc alegeri pentru conducerea TNL Timişoara, iar în februarie este programată Conferinţa Teritorială de Alegeri a TNL Timiş. Doi candidaţi vor lupta pentru şefia TNL Timiş.
Proiectul privind transferarea Turnului de Apă din Iosefin din patrimoniul Aquatim în cel al municipalităţii a fost respins în şedinţa Consiliului Local Timişoara de vineri. Dacă până acum primarul Nicolae Robu declara că se doreşte vânzarea acestui monument istoric, vineri edilul a dat-o la întors, afirmând că aceasta ar fi de fapt a treia opţiune şi că se iau în calcul şi o asociere în participaţiune sau un parteneriat public-privat pentru a pune în valoare obiectivul.

Eveniment

Accident cu trei morți, printre care și copii, aproape de Caransebeș. Traficul este blocat
Un accident a avut loc duminică pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Este gata clădirea Centrului de Arși Grav de la Timișoara. Mai trebuie cumpărate echipamentele
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere. 2

Sănătate

VIDEO. Când este recomandată operația pentru glanda tiroidă, cea mai des întâlnită intervenție în chirurgia endocrină
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.

Sănătate

Analiza prin care „supraveghem” diabetul. Indicațiile medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.

Turism

Regatul de gheață: Carnavalul de iarnă de la Québec transformă orașul într‑o feerie polară
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 februarie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.

Ştiri din Timiș

Licitația de 9 milioane de euro pentru repararea drumurilor din Lugoj, anulată. Erau prevăzute și lucrări pentru anul trecut
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026. 1

Eveniment

Accident la Sânmihaiu Român. Două persoane au fost rănite
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici