Un tânăr de 23 de ani, fără permis şi băut, a provocat un grav accident de circulaţie, noaptea trecută, în localitatea Fibiş, din judeţul Timiş, în urma căruia un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi. Şoferul a fugit de la locul accidentului, fiind prins ulterior de poliţişti.
În data de 15.08.2010, în jurul orei 2, poliţiştii l-au depistat pe F. R. Vasile, de 28 ani, din localitatea Coşteiu, judeţul Timiş în timp ce a a condus un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Agenţii de circulaţie, împreună cu poliţiştii de la economic, au oprit în trafic un autocar în care erau mii de pachete de ţigări şi sticle cu alcool netimbrate. Marfa de contrabandă, care a intrat în ţară pe la Vama Moraviţa, a fost confiscată, iar şoferul şi câţiva pasageri au fost reţinuţi pentru audieri.
Şoferul unui Audi care a accidentat patru persoane care ieşeau de la biserica din Izvin chiar în noaptea de Înviere a fost reţinut de procurori şi a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.
Turism
Festivalul gastronomic „Švarglijada” va avea loc în perioada 27–28 februarie, la Căminul Cultural din satul sârbesc Sân-Mihai (comuna Alibunar), la mai puțin de două ore de mers de Timișoara.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara derulează proiectul european HEARTS pentru modernizarea serviciilor dedicate vârstnicilor. Primele dotări au ajuns la beneficiari: printre ele, două mașini de transport și 25 de paturi moderne, anunță primăria.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia serie a cursului gratuit de Marketing Digital, organizat în cadrul proiectului ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale pentru dezvoltare sustenabilă în Regiunea Vest și Regiunea Sud-Est.