Acțiune de amploare a polițiștilor de frontieră din județul Timiș. Oamenii legii, împreună cu colegii lor de la Poliția Națională și jandarmerie au descins în 54 de locații pentru anihilarea unei grupări organizate de traficanți de țigări si alcool. Grupul infracțional se pare că își desfășura activitatea în jurul orașului Sânnicolau Mare.
Anchetă de durată a polițiștilor din Timiș. Oamenii legii au cercetat aproape un an un caz de furt și, într-un final, au reușit să pună mâna pe hoț. Este vorba despre un tânăr care a furat aparatură electronică și alcool dintr-o casă din Timișoara.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, vineri, un proiect de hotărâre prin care se ridică, parţial, prohibiţia din Complexul Studenţesc. De acum înainte, orice firmă va avea voie să vândă alcool, însă cei care cumpără nu au voie să consume băuturi alcoolice la terase sau în baruri.
Transport de tutun și alcool de contrabandă interceptat în localitatea timișeană Denta. Polițiștii timișeni au prins o tânără care conducea o mașină încărcată cu produse accizabile.
Peste 500 de amenzi si dosare penale dupa razia din weekend: vitezomani si soferi cu alcool la bord!
Poliţiştii au împărţit peste 500 de amenzi în urma verificărilor făcute în trafic, pe şoselele din judeţul Timiş, în weekend. Mai bine de jumătate au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Zeci de conducători auto s-au ales cu permisele suspendate. Razia s-a lăsat şi cu dosare penale, pentru şoferii prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice ori persoanele depistate conducând pe drumurile publice fără să deţină permis sau la volanul unor maşini neînmatriculate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei.
Ştiri din Timiș
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din indemnizația pentru creșterea copilului, măsură pe care o consideră „o reparație necesară, nu un privilegiu”.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.