Compania Dedeman, specializată în domeniul magazinelor de bricolaj, pare să fie extrem de mulţumită de cum merg afacerile în Banat. Societatea a anunţat că a bătut palma cu cei de la Lugomet, pentru a prelua o parte din terenul fabricii, pentru a deschide o unitate și la Lugoj. Marele beneficiar al tranzacţiei de 1,2 milioane de euro ar urma să fie Titu Bojin, şeful Consiliului Judeţean Timiş, principalul acţionar al companiei lugojene. O altă parte din teren va ajunge la producătorul de încălţăminte Rieker.
Posibilităţile de investire în mediul rural prin fondurile nerambursabile reprezintă tema seminarului care se va desfăşura marţi de la ora 16, la Căminul Cultural din Jebel. Sunt invitați să participe toți locuitorii comunei Jebel care doresc să se informeze cu privire la oportunițăţile de investire şi care doresc să înceapă o afacere.
Orice timişorean care visează se dea lovitura în afaceri, are o idee bună, un plan sau o invenţie şi curajul de a le susţine într-un show televizat, pentru a obţine capital de la investitori cu experienţă, se poate lansa, mâine, în Arena leilor. Timişoara este primul oraş al turneului naţional de preselecţie organizat de echipa emisiunii.
Au făcut carieră în business, ambii în domeniul tehnologiei informaţiei, iar ulterior au devenit vedete de televiziune în domeniul afacerilor. Vorbim despre Marius Ghenea şi Doug Richard. Cei doi au devenit cunoscuţi mai ales după participarea la emisiunile TV „Arena Leilor” şi „Dragon’s Den”, varianta englezească a deja apreciatei emisiuni de la TVR. Au încercat să ajute afaceriştii aflaţi la început de drum şi care au ales să-şi prezinte planul de afaceri în cadrul celor două emisiuni, iar acum vor să-i înveţe pe tinerii antreprenori cum să îşi crească afacerile şi cunoştinţele din domeniu în cadrul proiectului „School for Startups”.
Tinerii din Timiş care au o afacere de cel mult doi ani şi vor să o dezvolte pot beneficia de ajutor nerambursabil din partea statului de până la 100.000 de lei. Pentru acest lucru trebuie să se înscrie pe site-ul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara în perioada 26-30 iulie.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.
Sănătate
Pentru a aduce mulțumire colegilor lor din asistența medicală, spitalele din Timișoara au mulțumit public celor care s-au dedicat profesional asistenței medicale. În fiecare an, pe 12 mai, este celebrată Ziua Internațională a Asistenților Medicali, ocazie cu care se pune în lumină efortul pe care acest sector profesional îl aduce în fiecare zi în instituțiile sanitare și nu numai.
Turism
Capitala Finlandei, Helsinki, se poate mândri cu o rețea de tuneluri subterane cu o lungime de 200 de kilometri. Aceasta conține peste 400 de unități propriu-zise, majoritatea inițial gândite ca buncăre, dar care ulterior și-au schimbat utilizarea. Acestea ar putea, lejer, găzdui întreaga populației a orașului. Spre deosebire de alte „orașe subterane”, Helsingfors underjordiska sau Helsingin maanalainen, după cum numesc localnicii complexul, este încă în dezvoltare.
3
România
Pe 12 mai este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015.
Mapamond
Nemo a câştigat duminică Eurovisionul pentru Elveţia cu „The Code", un cântec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care încheie o competiţie marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului. Competiţia de anul acesta nu a fost însă lipsită de momente tensionate. Concurentul Ţărilor de Jos a fost descalificat înainte de marea finală și au avut loc manifestaţii pro-palestiniene. România nu a participat anul acesta la Eurovision.
3
Azi în Timișoara
Duminică, 12 mai, puteți merge la un eveniment chinologic, la spectacole de teatru, proiecții de film sau la expoziții. Continuă Harababura Vinyl Fair.
Ştiri din Timiș
„Parada Florilor”, o reprezentație de artă stradală inspirată de spectacolele cu statui vivante, a avut loc sâmbătă seara în Piața Unirii din Timișoara. Spectacolul a fost realizat de studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara sub îndrumarea maestrului Mihai Mălaimare.