Ultimele şase luni au fost turbulente pentru Aeroportul Internaţional Timişoara. Principala aerogară din Banat a trecut prin restructurări şi reducerea numărului de pasageri cauzată, în special, de întreruperea legăturii Timişoara-Viena. Despre toate acestea, dar şi despre planurile de viitor am vorbit cu directorul Aeroportului Timişoara, Dan Idolu.
Aeroportul Internaţional Timişoara, al doilea ca mărime din ţară, ar putea trece anul viitor din proprietatea Ministerului Transportului în cea a autorităţilor locale şi judeţene. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a declarat că în viitorul acţionariat ar putea face parte şi consiliile judeţene din Hunedoara şi Caraş-Severin.
O aeronavă aparținând companiei Wizzair a aterizat de urgenţă, joi seara, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după ce unui copil aflat la bord i s-a făcut rău. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă care îl va prelua pe copil, medicii urmând să îi acorde primul ajutor.
Una dintre cele mai mari probleme ale Aeroportului Internaţional Timişoara este singura pistă de decolare şi aterizare, care este plină de gropi şi unde asfaltul este ca şi inexistent. Ultima intervenţie majoră la această pistă a fost făcută în 2001, iar lucrările trebuiau refăcute după cinci ani.
Un avion Airbus 319 aparținând companiei Easy Jet, care făcea cursa Londra-Budapesta a cerut aterizarea pe Aeroportul din Timișoara din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din capitala Ungariei.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
1
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
7
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.