Pentru o informare corectă şi completă privind admiterea în învăţământul liceal de stat pentru anul 2009-2010, atât pentru absolvenţii de gimnaziu cât şi pentru părinţi, precum şi pentru toţi cei interesaţi facem mai multe precizări:
Pachetul legislativ propus de Comisia
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
prezidenţială pe
învăţământ, condusă de
Mircea Miclea, prevede, pentru
învăţământul preuniversitar, ca
admiterea să fie organizată de licee, iar la
finalul fiecărui ciclu şcolar să fie
susţinute evaluări, inclusiv după terminarea
grădiniţei.
Tînăr, frumos, deştept, sănătos
şi fără armata făcută. Aşa
trebuie să fie cel sau cea care-şi doreşte
să se angajeze în poliţie. Ministerul de
Interne scoate pe piaţă, în plină
criză economică, peste 2000 de posturi de
agenţi.
şi fără armata făcută. Aşa
trebuie să fie cel sau cea care-şi doreşte
să se angajeze în poliţie. Ministerul de
Interne scoate pe piaţă, în plină
criză economică, peste 2000 de posturi de
agenţi.
De acum înainte, la Universitatea de Vest din
Timişoara media de admitere se va calcula diferit
faţă de anii precedenţi.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul
ultimei întâlniri a Senatului
Universităţii şi va fi aplicată
începând cu sesiunea de admitere din vară.
Eveniment
O tânără de 18 ani a ajuns la spital după banchetul de absolvire din Cluj-Napoca, iar familia suspectează că a fost drogată și agresată sexual. Poliția a deschis o anchetă și investighează circumstanțele incidentului.
Sănătate
Spitalul CFR Timișoara a anunțat decesul medicului Daniel Țuculanu, unul dintre cadrele medicale cu vechime din unitate. Dr. Țuculanu era specialist în medicină internă și gastroenterologie, doctor în științe medicale și avea competențe în endoscopie digestivă și ecografie abdominală.
Ştiri din Timiș
Festivalul Launmomentdat în parc marchează un deceniu de existență printr-o ediție aniversară amplă. Aceasta va transforma Parcul Regina Maria din Timișoara într-un spațiu dedicat muzicii alternative, artei și cinematografiei în aer liber. Evenimentul se va desfășura în perioada 12–14 iunie, între orele 12 și 23, iar accesul publicului va fi gratuit.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează, în cadrul programului „Acțiuni culturale@UMFT”, o nouă ediție a evenimentului „Topos”, dedicată dialogului intercultural și schimbului de experiențe dintre studenți din medii culturale diverse.
Eveniment
Un bărbat de 48 de ani a fost reținut după ce a împușcat patru membri ai familiei sale în Lupeni. Una dintre victime este în stare instabilă, iar suspectul este cercetat pentru tentativă de omor și încălcarea ordinului de protecție.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Puțini pescari se gândesc la rod pod și la senzorii de pescuit ca la un sistem unitar. De obicei, rod podul e cumpărat la un moment dat, senzorii la altul, și cele două ajung să coexiste pe mal fără să fi fost gândite împreună. Rezultatul e adesea un setup care funcționează, dar nu funcționează bine — senzori care vibrează prea mult din cauza unui rod pod instabil, lansete montate la unghi greșit față de senzori, fire care nu trec corect prin ruleta senzorului și produc semnale false constant.
Utile
Luni, 8 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.