tion.ro Web analytics

Pentru a lumina sărbătorile mai multor persoane cu venituri mici și aflate în situații limită, cei de la Asociația Acasă în Banat vor colinda Banatul pentru a le face o bucurie. A pornit a patra ediție a proiectului „Dar din Dar”, iar timișorenii și nu numai pot contribui la bucuria acestor persoane nevoiașe, prin donații, atât în bani cât și în alimente.
Macaraua cu abur staționată la Muzeul Căilor Ferate din Jimbolia este o piesă foarte rară, doar câteva astfel de exemplare fiind păstrate în țara noastră. Macaraua face parte din istoria feroviară a Banatului și a României și riscă să se distrugă în lipsa unei intervenții rapide, starea ei fiind foarte degradată.
La inițiativa Asociației „Acasă în Banat”, în această săptămână va avea loc o nouă ediție a evenimentului Color the Village/Colorează Satul. Peste 450 de voluntari din toată țara vor zugrăvi 30 de case din satul Valeapai, comuna Ramna, județul Caraș-Severin. Numărul voluntarilor îl depășește pe cel al locuitorilor din sat.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Timișoara
Timișoara comemorează, la 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, curajul și sacrificiul eroilor care au deschis drumul libertății în România, printr-o serie de manifestări organizate de Casa de Cultură, asociații de revoluționari și Arhiepiscopia Ortodoxă. 1

Ştiri din Timiș

15 Decembrie 1989, ziua în care Timișoara a aprins scânteia Revoluției anticomuniste
La 15 decembrie 1989, la Timișoara au început protestele care au declanșat Revoluția anticomunistă din România. Oamenii s-au solidarizat în jurul pastorului László Tőkés, iar manifestațiile s-au transformat rapid într-o revoltă împotriva regimului comunist. Timișoara a devenit simbolul curajului și al luptei pentru libertate, deschizând drumul către căderea dictaturii. 2

Mapamond

Regizorul Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Ar fi fost înjunghiați de fiul lor
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă. 2

Utile

Program modificat pentru relațiile cu publicul la Tribunalul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă
Tribunalul Timiș anunță modificarea programului de lucru cu publicul la compartimentele Arhivă și Registratură, precum și la Biroul de Informații și Relații cu Publicul și Biroul Apostilă, în intervalul 22 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026. 1

Cariere de Poveste

FOTO. Chitaristul Horea Crișovan: „Colaborarea numărul unu a vieții mele este VanDerCris, trupa în care cânt și compun”
Chitaristul Horea Silvio Crișovan a învățat la Liceul de Filologie - Istorie din Timișoara (actualmente Colegiul Național Bănățean), apoi a urmat cursurile Facultății de Litere, secția Istorie-Filosofie-Engleză la Universitatea de Vest din Timișoara. Săpăturile arheologice nu se prea „împăcau” cu chitara, marea sa pasiune, astfel că a ales muzica. 1

Horoscop

Horoscop săptămâna 15-21 decembrie
Horoscopul în această săptămână:

Ştiri din Timiș

Concert de colinde la Giroc: artiști consacrați și tineri talentați, pe aceeași scenă
Comunitatea din Giroc se pregătește să trăiască una dintre cele mai calde și pline de emoție seri ale lunii decembrie. Prima ediție a Concertului de Colinde va avea loc în 19 decembrie, de la ora 18, în incinta Căminului Cultural din Giroc, reunind pe aceeași scenă nume importante ale folclorului românesc, dar și tineri talentați din zonă. 1

Ştiri din Timiș

Școala Gimnazială Giarmata aduce spiritul Crăciunului în comunitate: târg de iarnă și concerte de colinde
Școala Gimnazială Giarmata îi invită pe părinți, elevi și membri ai comunității la Târgul de Iarnă, organizat în 18 decembrie, de la ora 11, în sala de sport a instituției. Evenimentul, pregătit de elevi și cadrele didactice, promite o atmosferă caldă, festivă și plină de surprize.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici