Artista care a participat cu succes la emisiunea „Românii au talent” este de mai bine de un an șef serviciu la Școala Populară de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Arte al Județului Timiș. Printre personalitățile care au condus această instituție de învățământ artistic se numără distinsul pedagog și compozitor Sabin Drăgoi, astfel că provocarea pentru Georgiana Necșa Chira este foarte mare. Soțul său este dansator profesionist de muzică populară, iar despre fiica sa ne-a spus că o va lăsa să-și aleagă singură drumul în viață.

Tatăl tău fiind cântăreț de muzică populară, putem spune că așchia nu sare departe de trunchi. Dar cum se explică pasiunea pentru operă?

Într-adevăr, talentul l-am moștenit în baza geneticii. Pasiunea pentru operă a fost descoperită puțin mai târziu, în momentul în care am luat contact cu muzica clasică, undeva prin clasa a V-a, devenind elevă la Colegiul Național de Arte Ion Vidu. Iar din clasa a X-a am început să cochetez cu ideea de a studia muzică clasică și în felul acesta am ajuns să pot să privesc lumea aceasta a operei și să mă îndrăgostesc iremediabil de geniile muzicale și de energia care freamătă acolo. Așa că muzica cultă mi-a devenit foarte, foarte apropiată sufletului.

La ce vârstă ai cântat prima oară în fața unui public?

Dacă nu mă înșel, cred că s-a întâmplat la grădiniță, atunci când doamnele educatoare și-au dat seama că am o afinitate pentru muzică și ureche muzicală de asemenea, așa că m-au instruit și m-au învățat și la un moment dat au fost câteva spectacole la nivel local în zona orașului Făget și acolo am cântat pentru prima dată pentru public.

Ai debutat recent și într-o nouă meserie, cea de curator al expoziției artistei Linda-Saskia Menczel. Cum a fost pregătirea pentru vernisaj?

Onoarea pe care mi-a acordat Linda, numindu-mă curator al expoziției ei, a fost una neașteptată pentru că am pornit în această idee de a-i propune doamnei manager al Centrului de Cultură și Arte al Județului Timiș, Liliana Laichici, să lansăm o invitație către Linda Saskia-Menczel pentru inaugurarea Galeriei Pod. Doamna manager a aprobat imediat această idee și așa am pornit într-o călătorie fascinantă de a construi o expoziție pe care Linda o pregătește de regulă timp de un an. S-a străduit și pentru noi a rezolvat acest lucru în numai puțin de două luni. A fost o muncă asiduă și cred că de aceea mi-a revenit această onoare de a fi numită astfel curator al expoziției Lindei Saskia-Menczel pentru că am luat parte la fiecare moment, de la idee, la gând, la acțiune. Încă de când era în fașă acest proiect și până la munca fizică asiduă, am fost părtașă ca actant și ca organizator la fiecare moment. A fost o bucurie să văd cum se clădește, cum se creează. Am putut să văd artistul-sculptor în acțiune și în relația sacră pe care o are cu creația sa și cu sursa, cu Dumnezeu. A fost pentru mine o magie și mă bucur tare, tare mult că mă aflu aici, în această postură.

Din postura de șef serviciu la Școala Populară de Arte a Centrului pentru Cultură și Arte a Județului Timiș, în ce activități ești implicată? Știu că implică și multă birocrație.

Implică, într-adevăr. În această postură mă aflu de mai bine de un an. Nu neg că până în prezent am simțit un debut, aș spune, destul de lent din punct de vedere birocratic, pentru că așa cum probabil face orice tânăr care ajunge la un moment dat într-o astfel de postură, mi-am dorit și eu să schimb anumite lucruri, să revoluționez anumite lucruri, să înnoiesc un pic fața Școlii de Arte Timișoara și cu toată susținerea avută din partea doamnei manager Liliana Laichici și din partea domnului director adjunct Adrian Scorobete, pot spune că am avut ajutoare de nădejde să și fac acest lucru. Așa că nu mi-a fost deloc greu să îndeplinesc ceea ce mi-am propus. Această calitate implică, într-adevăr, și birocrație, implică și delegarea de sarcini către colegele mele care mă ajută să o înfăptuiesc și țin evidența cursanților, care sunt peste 600 în acest an școlar. Avem în oferta noastră educațională nu mai puțin de 19 specializări, nu mai puțin de 23 de profesori dăruiți, care sunt toți sub îndrumarea mea și încerc să le îndeplinesc pe toate cu sufletul să fiu empatică, să fiu de folos. Cred că asta este ceea ce îmi doresc din această postură, să pot să fiu de folos oamenilor din jurul meu și tinerilor, sigur, și celor care au trecut de o anumită vârstă și care își doresc să-și îndeplinească visele de a deveni artiști. Îmi doresc să vin în sprijinul lor cât se poate și să-i ajut să își îndeplinească acest vis, să caute spre porțiile cunoașterii și să ne calce pragul, pentru că aici chiar se face artă și chiar se lucrează cu sufletul.

Aveți o bază de selecție serioasă?

În fiecare an școlar sau la fiecare sesiune de înscrieri au loc admiteri, pentru că sunt specializări în care, într-adevăr, trebuie să posezi din naștere anumite date. Dacă îți dorești să urmezi secția muzică, sigur că trebuie să ai auz muzical, simți ritmic, fără de care nu se poate porni la drum. Dar sunt și specializări în care nu e nevoie să se dea o admitere, pentru că totul se poate învăța. Aici mă refer la unele discipline din cadrul artelor vizuale. Avem deschidere pentru toată lumea, dar, într-adevăr, au fost și secții care au beneficiat de o concurență zdravănă. Și aici mă refer la secția pian, unde am avut foarte puține locuri disponibile în acest an, datorită faptului că acest curs durează cinci ani. Deci, în cazul în care nu se retrage un cursant în timpul acestor ani de studiu sau nu finalizează studiile, noi nu putem elibera locul și normele profesorilor sunt limitate, în funcție de săli, în funcție de programul lor, de repartiția orelor. Deci, într-adevăr, avem și secții extrem de solicitate.

Apropo de talent, ce a reprezentat participarea, în urmă cu câțiva ani, la emisiunea Românii au talent? A fost o rampă de lansare?

Pentru mine, experiența cu Românii au talent a fost, sincer, o nișă de căutare. În acea perioadă eram la catedră și elevii mă tot întrebau cum e în showbiz-ul românesc de înaltă ținută din Capitală, de unde se dă ora exactă și am zis că n-aș putea să-i îndrum altfel decât să mă duc eu și să tatonez terenul înainte. Așa că a fost, sincer, o pură căutare de sine și de aspirațiile mele până la urmă, de ceea ce-mi doresc. A fost o experiență din care am avut multe lucruri de învățat și eu zic că mi-am clădit ceea ce am avut de clădit în acest drum.

Ce calități ar trebuit să aibă un tânăr sau o tânără care dorește să devină cântăreț/cântăreață pe lângă voce?

În primul și în primul rând cred că vorbim de pasiune și de vocație și de acea dorință care trebuie să ardă în el sau ea și nu în altcineva. Adică nu te îndrepți spre o astfel de meserie dacă cineva din familie îți șoptește că ar trebui să o faci sau dacă ai, să spunem, aspirații financiare. Pentru că mulți dintre cei care își doresc să urmeze acest drum probabil trăiesc cu impresia că artiștii sunt foarte bine plătiți sau își câștigă banii foarte, foarte ușor. Nu, este din contră un domeniu în care se muncește foarte mult, în care nu este un program de lucru fix, este un program haotic întotdeauna. Sunt multe sacrificii din toate punctele de vedere și ai nevoie și de oameni înțelegători în jurul tău, care să-ți înțeleagă dorințele și chemarea de a face artă și de a dărui. Cred că despre asta este vorba în primul și în primul rând, să-ți dorești să dăruiești din prea plinul tău de iubire, de bunătate, de lumină, de adevăr, de frumusețe, să-ți dorești să dăruiești și altora pentru că de fapt asta înseamnă artă.

Ce melodii populare noi pregătești și în ce spectacole joci la Opera Națională Română din Timișoara?

La Opera Națională Română din Timișoara unde sunt colaborator în compartimentul cor, joc în toate operele în care corul este actant în opera respectivă. Iar în arealul folcloric, sigur că am multe proiecte în minte, din păcate nu am timp încă suficient ca să le pot pune în practică, dar cu siguranță vă voi ține la curent atunci când se apropie o noutate.

Dacă n-ai fi fost cântăreață, ce altă meserie ți-ar fi plăcut să faci?

Nu-mi imaginez viața fără artă și nici în alt spectru. Deși în copilărie, nu vă mint, cred că-mi doream să devin la un moment dat doctor chirurg, dar chemarea către artă a fost întotdeauna cea mai mare și întotdeauna am știut ceea ce vreau să fac. Am fost foarte determinată în acest scop și nu cred că mă dezmint nici astăzi în această determinare. Chiar nu muncesc nicio zi din viața mea, fac ceea ce-mi place și o fac cu toată dăruirea.

Revenind la Școala Populară de Arte, ce planuri ai pe termen mai lung?

Cu ajutorul bunului Dumnezeu și cu sprijin din partea conducerii Centrului de Cultură și Artă a Județului Timiș, dar și celor al căror sub patronaj ne aflăm, Consiliul Județean Timiș, ne dorim să facem lucruri frumoase și să ridicăm și școala de arte la un nivel cât se poate de înalt și de performant. Îmi doresc să înființăm secții noi, cum ar fi secția de teatru, care a existat cândva și acum lipsește din platformă noastră. Dar lucrurile se fac în timp și cu răbdare. Cu siguranță tot ceea ce ne vom propune vom reuși să izbutim.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.