Carmen Popovici Dumbravă urcă pe scenă, atât alături de Ansamblul Timișul, cât și de Ansamblul Profesionist Banatul. Videoclipurile sale au zeci de mii de vizualizări, iar artista vine periodic cu noutăți pentru fani. Deși nu se vede făcând altă profesie, solista ne-a dezvăluit că i-ar fi plăcut să fie psiholog, postură în care se află de multe ori pentru prietenele ori elevii săi. Are 32 de fini, iar când aceștia o vizitează gustă din bunătățile pe care Carmen Popovici Dumbravă le prepară cu măiestrie culinară.

Când ați decis să deveniți cântăreață de muzică populară?

Nu eu am decis. Mama mea și tatăl meu au văzut că am aptitudini vocale, talent, ureche muzicală și atunci s-au decis la îndemnul doamnei Rodica Dima, Dumnezeu s-o odihnească. A fost la o nuntă unde și eu cântam, eram micuță. Ea le-a spus părinților mei: «fata trebuie să urmeze o școală de specialitate pentru că e foarte talentată». Și așa le-a venit ideea. Sigur că le-a fost greu pentru că am plecat de acasă. Numai clasa întâi și a doua le-am făcut la Lipova, iar din clasa a treia m-au transferat la Liceul de Muzică din Arad, unde am dat o probă și am stat până în clasa a șaptea, când s-a desființat liceul, apoi am venit la Liceul de Artă din Timișoara, unde am făcut canto clasic.

Talentul l-ați avut, dar cât de multă muncă a fost necesară să deveniți una dintre cele mai iubite cântărețe din Banat și din țară?

De ani și ani de zile. Talentul degeaba îl ai dacă nu-l valorifici, nu-l îmbunătățești un pic cu o tehnică vocală corectă, că de aceea sunt soliști care cântă doi, trei ani, zece ani și gata, nu mai pot, le-a căzut vocea. Eu cânt de 38 de ani și cânt tot cam în aceleași game. După atâta timp, normal că timbrul vocal s-a mai schimbat puțin, dar contează să știi să-ți întreții vocea. Poate mă ajută și faptul că sunt aici la școală de atâția ani și fac zilnic vocalize și învăț piese noi, cânt cu copiii – eu sunt sigură că și asta mă menține în formă, la fel ca în orice altă meserie. Dacă nu faci un lucru timp de mai mulți ani îți pierzi îndemânarea, cel puțin așa e și la noi la cântat: dacă nu cânți două-trei luni se simte, abia îți vin piesele în cap. E o rutină și asta.

În calitate de profesoară la Școala Populară de Arte din Timișoara, cum ați descrie tinerii din ziua de astăzi care se îndreaptă spre folclor?

Parcă tot mai mulți vin pentru că în trecut eram două clase de folclor, acum suntem patru clase de folclor, și bineînțeles că nu toți sunt acceptați pentru că și aici, ca la orice școală de muzică, sunt câteva criterii; contează să ai ritm, auz muzical, un pic de voce.

Fac parte din juriul Festivalului Lucreția Ciobanu, care o să aibă loc la Sibiu în perioada 9-10 aprilie. Sunt tare mândră pentru că anul trecut, un elev de-al meu, Dorinel Gavriluț Pârvoni, a luat trofeul.

În cei 38 de ani de carieră ați adunat o tolbă plină de amintiri. Ați putea enumera câteva?

Aș putea să scriu o carte. Orice eveniment pentru mine are o însemnătate aparte pentru că niciunul nu e ca altul. Prima mea apariție a fost în clasa a XI-a la TVR, când am luat trofeul Floarea din grădină. După aceea au început festivalurile. Fiecare are ceva aparte și la toate am avut emoții și mi-a fost drag. La evenimente, la fel, unde te duci omul acela te cheamă de drag.

Am fost, în decursul anilor, premiată cu titluri care mă onorează. Am luat premiul Pro Cultura în urmă cu 15 ani, de la Consiliul Județean Timiș. Am primit Diplomă de Excelență de la Primăria Municipiului Timișoara. Am primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Lipova în 2007. Anul trecut, datorită conducerii Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș și doamnei manager Liliana Laichici, am avut spectacolul aniversar. Am avut invitați din țară, iar cel mai important a fost că a venit doamna Elise Stan de la București, Iuliana Tudor a prezentat și mi-a înmânat Diploma de Excelență a Televiziunii Române. Deci eu zic că las ceva în urma mea și chiar fac lucruri frumoase, mai ales cu copiii. Acum am fost, ca în fiecare an, la filmări pentru Paște. Mai mergem la televiziuni, ne ducem în țară, chiar am o muncă intensă și îmi place ceea ce fac.

Se poate spune că v-ați întemeiat familia prin intermediul muzicii populare, soțul dumneavoastră fiind taragotistul Sorin Dumbravă?

Da, sigur că da. Ne-am cunoscut când aveam 17 ani, cântam la o Rugă la Brebu. Cânta și el acolo, am văzut un băiat blond, erau muzicanți de la Caransebeș. A trecut timpul, ne-am mai intersectat la câteva evenimente în Caraș, el a făcut armata aici în Timișoara. Mai un turneu, mai una alta, și uite că au trecut 34 de ani de atunci. Avem un băiat de 32 de ani. Are talent, dar nu ne calcă pe urme. Este interpret-traducător și a terminat două facultăți și un master.

Care sunt următoarele proiecte muzicale? Ce o să le mai oferiți fanilor?

Am piese noi-nouțe pe care nu le-am mai cântat, le-am imprimat și încă nu am făcut videoclipuri. În schimb, am făcut la două melodii de petrecere pentru că se cer la evenimente. Zilele trecute am filmat videoclipul unei ardelene, urmează și o piesă de suflet. Tot timpul ai ceva de făcut pentru că lumea așteaptă, mai ales acum cu rețelele astea sociale. Dacă nu apari pe aici, nu exiști.

Având atât de multă experiență ca interpretă și profesoară, ce îi sfătuiți pe tinerii care vor să devină soliști de muzică populară?

Să aibă în vedere că, dacă fac acest lucru, să-l facă din suflet, adică nu că vor mama și tata, să știe ce vor de la viață și de la ei. Și dacă pleacă pe drumul acesta, în primul rând, pe lângă faptul că trebuie să aibă calități vocale, că altfel nu se ridică, să fie foarte serioși și să păstreze folclorul nostru autentic. Când te duci să cânți pe o scenă, faci diferența. Spectacolul e una, restul e altceva. Dacă nu vrei să mergi pe calea aceasta de concursuri, de radio, să te vadă toată lumea, să-ți faci un nume în muzică, tot trebuie să fii serios. Sunt foarte mulți pe care nu-i interesează asta, se mulțumesc cu evenimente, cu alt gen de muzică. Și acolo și la folclor trebuie să fii serios, să tratezi omul din fața ta cu același respect.

S-a întâmplat să fiți răcită și să trebuiască să vă onorați contractul?

S-a întâmplat de multe ori pentru că noi cântăm mult, ceea ce înseamnă că uneori cântăm în frig, cântăm și afară, iar când avem febră și nu ne simțim bine e foarte greu, trebuie să coborâm un pic cu un semiton și să încercăm să reușim, să forțăm. Dar tot noi tragem, pentru că recuperarea după acel eveniment durează. Eu de exemplu, o săptămână nu-mi revin. Când oamenii ne invită undeva, știm că o fac pentru că ne vor acolo și atunci avem grijă de noi. Nu mâncăm iute, nu bem acidulat, plus că trebuie să apărem eleganți și aranjați în fața omului.

Aveți timp și pentru hobby-uri, cum ar fi călătoriile, gătitul?

Mi-ar plăcea să plec toată ziua, dar nu am timp. Am fost de zece ori în America. Fiecare loc are ceva aparte, oriunde e altceva. În România, îmi place foarte mult la mănăstirile din Bucovina, e extraordinar. Să gătesc e drept că-mi place.

Câte costume populare aveți și cum vi le procurați? Le înnoiți periodic?

Le înnoiesc, dar am și unele foarte vechi. Am vreo 15 costume, când e unul nou tot pe acela l-aș purta. Am costume și de 80 de ani, le îmbrac la ocazii, cum ar fi acum când merg la Sibiu. Mai am un batic de 100 de ani cusut cu fir de aur, este special, nu prea pot să-l port tot timpul. Costumele vechi sunt majoritatea din Banatul de munte și le-am procurat când am fost pe sate. Mai sunt costume care se fac după modelele vechi, care nu sunt autentice, dar păstrează linia.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.

Foto: arhiva personală