Fabricio Martín Alva Delgado a devenit și cetățean român în anul 2020. Nu a renunțat la cetățenia țării sale natale, pe care a părăsit-o la finalul anului 2009.

Ce studii ai făcut în Peru și cum ai ajuns să te stabilești în România?

Am început acolo școala de electronică și telecomunicații, apoi am întrerupt din motive personale. Având rude la Timișoara, pe unchiul meu venit din anii ’70, mi-a propus să vin aici și să continui studiile. Mi-a plăcut, am văzut că lucrurile merg bine în România, am făcut și muzică în paralel, așa că am luat decizia să mă stabilesc aici.

Ce lucrezi?

Sunt corporatist în domeniul automotive. Fiind inginer în electronică și telecomunicații, IT-ist, sunt foarte multe companii aici care s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani.

Cum se îmbină profesia cu pasiunea pentru muzică?

Pe de o parte e bine, pe de altă parte este destul de greu fiind muncă de birou și full-time. Încerc să nu iau evenimente duminică seara și în timpul săptămânii ca nu cumva să afecteze, din orice punct de vedere, munca de birou.

Ești toboșar, iar de Florii ai cântat în spectacolul de muzică populară al Casei de Cultură. Te-ai gândit la o carieră strict muzicală?

M-am gândit de câteva ori la treaba asta, însă până acum nu am considerat că ar fi momentul să mă concentrez doar pe muzică. Mă gândisem prima dată înainte de epidemia de Covid-19 și apoi când am văzut ce se poate întâmpla, am zis mai bine să am un Plan B. Plus că ai acces la mai multe chestii când ești în corporație, însă e mai greu când e sezon de evenimente.

Ți-a fost greu să înveți limba română? Cum ai perceput acomodarea culturală?

Din fericire, nu a fost deloc greu. Când am venit la facultate în 2009, ca să nu mai pierd timp cu anul pregătitor, am intrat la Politehnica internațională să fac cursurile în limba engleză, am plătit taxă. În paralel, am făcut cursuri de limba română cu o profesoară de la Universitatea de Vest din Timișoara. Am învățat limba română în trei luni, cu mențiunea că în casa unchiului meu, care este căsătorit cu o româncă, se vorbea doar românește.

Ce îți place cel mai mult în Timișoara și ce îți lipsește din America de Sud?

Tot timpul mi-e dor de casă. În Timișoara îmi place faptul că e un oraș destul de mare și dezvoltat, avem acces ușor să ieșim din țară în Ungaria și Serbia. Timișoara în sine seamănă cu orașul din nordul țării de unde vin eu, Chiclayo. E un oraș liniștit, mie nu-mi place aglomerația, am locuit și în capital Lima, unde e nebunie. Din acest motiv nu m-am mutat la București.

O dată la doi ani merg pentru o perioadă mai lungă în Peru. Anul acesta am stat două luni, am revenit în aprilie. Sunt și cetățean român din anul 2020. A fost un proces destul de lung, mi-am făcut un dosar și am avut un interviu în Capitală cu 500 de întrebări din patru domenii: istorie, geografie, cultură și civilizație și Constituția României.

Țara aceasta mi-a oferit tot ce îmi trebuie, o iubesc foarte mult, sunt foarte mulțumit și de oameni. Pentru mine, România înseamnă acasă, nu Peru. România încă este o țară sigură. Dacă mergi în orice țară din America Latină, acolo nu ai siguranța asta, nu ai liniștea asta. Când mergi pe stradă trebuie să te uiți mereu dacă vine cineva după tine.

Pasiunea pentru tobe de unde vine?

De când eram mic, aveam vreo patru ani, părinții noștri ne-au încurajat să facem ceva în domeniul artistic. Frații mei s-au axat mai mult spre arte marțiale, dar eu am avut mereu o atracție mai mare pentru muzică. Am început cu percuția și când am văzut că am cumva o ușurință, asta m-a făcut să merg mai departe. Foarte mult a fost empiric, am studiat acasă cu profesor. Când cânt ceva, merg mai mult pe ceea ce simt, încerc să transmit ceea ce simt. Desigur că mereu este loc de mai bine.

Ce proiecte muzicale urmează?

Deocamdată, am două proiecte muzicale din care fac parte, și anume am o trupă de coveruri cu care mergem la evenimente private, trupa Versus. Și mai am proiectul meu personal ca artist – Fabricio El Latino sau Fabricio Percussion cu care merg împreună cu colegii DJ. Ei mixează și eu improvizez în timp real percuție latino, arăbească, orientală. În viitor, vreau să dezvolt cariera personală, ca și solist vocal mă bate gândul. Mai vreau să fac și producție muzicală, să fac piese sau să fac remixuri, dar cu amprenta mea.

Ce ar trebui să aibă în vedere un tânăr când își alege meseria?

În primul rând, să facă ceea ce îi place. Dacă nu faci ceea ce îți place chiar n-are rost. Cred că unul dintre motivele pentru care pot să îmi fac meseria și încă rezist este că, într-adevăr, îmi place ceea ce fac. În al doilea rând, consider că disciplina este mult mai importantă decât talentul și contează extraordinar de mult.

Ce înseamnă disciplina pentru tine?

Ordine, un anumit program. Să ai un plan și să te ții de el pas cu pas, să ai niște obiective la care vrei să ajungi și să faci tot posibilul să le îndeplinești.

Dacă ți-ar veni un musafir din Peru și l-ai duce să-i prezinți orașul, ce i-ai spune?

În primul rând, depinde de sezonul în care ar veni. Vara, când e frumos afară, l-aș plimba pe malul Begăi, cu vaporașul. Avem multe locuri frumoase, nu numai în Timișoara. L-aș plimba prin toată zona de vest a țării. Am avut rude care au venit, le-am plimbat prin centru, le-am dus și la Castelul Huniazilor, Sibiu, Brașov, Bran, Sinaia și au fost încântați.

Cum te împaci cu bucătăria românească?

M-am obișnuit, dar la început mi-a fost destul de greu. De la noi îmi place o mâncare tradițională pe bază de pește crud marinat – ceviche. La început nu-mi plăceau sarmalele, salata de vinete. Cel mai mult îmi plac sărmăluțele în foi de viță de vie. Doar cu mămăliga nu am reușit să mă obișnuiesc.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.