Horea Crișovan este unul dintre cei mai respectați și versatili chitariști români, un muzician pentru care stilurile nu sunt bariere, ci teritorii de explorat. Originar din Timișoara, el și-a început activitatea artistică la sfârșitul anilor ’80, evoluând într-un oraș în care diversitatea sonoră și spiritul liber au modelat generații întregi de artiști. De atunci, parcursul lui a traversat rock, jazz, fusion, pop, muzică acustică, simfonică și chiar proiecte de teatru, ceea ce i-a consolidat reputația de creator autentic și instrumentist cu identitate proprie.

Cum a început povestea ta cu chitara? Când ai știut că acesta va fi drumul tău?

În anul 1981, am primit o chitară care a costat 333 de lei, n-am să uit niciodată. Înainte, m-am jucat cu mandolina, dar n-am reușit absolut nimic. Mi-am pus o pălărie de oșean și cântam ritmul maramureșenesc, fără să pun mâna stângă pe ea.

Ce ai studiat și ce meserii ai mai avut în trecut?

În 1994 eram în antepenultimul an de facultate. Făceam parte din formația Neurotica și chiuleam de multe ori de la Universitatea de Vest. Eram într-una dintre cele mai grozave trupe de rock din România și aveam între 40 și 80 de concerte pe an. Mi-am dat seama că va trebui să renunț la absolut orice carieră universitară sau post-universitară. Era imposibil să mai fac ceva. Apoi, mă întorceam de pe șantierele arheologice, pentru că am terminat Istorie-Filosofie-Engleză, și îmi era foarte greu să mai pun mâna pe chitară. Efectiv, cu mâna dreaptă îmi luam degetele de la mâna stângă și cântam. Nu era ok și mi-am dat seama că termin această facultate, care mă ajută foarte mult la comunicarea cu oamenii, dar nu voi profesa niciodată. Ori fac muzică, ori fac istorie.

Am fost producător muzical la Radio Vest, Radio Analog și parțial la Radio Europa Nova. Cartea mea de muncă serioasă s-a terminat prin 2002, când mi-am dat demisia de la Radio Europa Nova, am luat caii de căpăstru și am continuat să trăiesc doar din muzică.

Ce artiști ți-au influențat stilul și evoluția?

Artiștii care m-au influențat au fost Grigore Bujor Hariga și Ilie Stepan de la Pro Musica, Doru Apreotesei și Tony Kühn din Post Scriptum, Adrian Ordean din Compact și din alte trupe, la jazz Liviu Butoi, Dan Ionescu. Am fost fascinat de ceea ce nu puteam să fac, de ceea ce nu puteam să realizez fără niciun studiu. Când am început să studiez, mi-am dat seama că lucrurile se deschid mai ușor decât mi-aș fi imaginat. Sunt într-o continuă desăvârșire, încă nu am încheiat acest capitol.

Cum ai defini scena muzicală timișoreană și românească în zilele noastre compartiv cu începuturile tale?

S-au întâmplat niște nenorociri între timp. „S-a legalizat” maneaua, s-a manelizat foarte tare lumea. Al doilea lucru care s-a întâmplat este invazia capitalei pe scena timișoreană. Nu pot să zic că nu sunt pregătiți, sunt foarte buni, dar și noi suntem foarte buni. Iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 15-20 de ani. Scena timișoreană este dominată de cei din capitală, iar asta a distrus visurile multor copii sau tineri că vor putea urca pe scena timișoreană vreodată în viața lor. Lucrul acesta a frustrat foarte mulți muzicieni, care puteau fi de zece ori mai mari, printre care mă aflu și eu. Marea problemă este că se lucrează cu agenții care aduc artiști, paradoxal, mult mai scumpi decât cei timișoreni, pentru simplul motiv că sunt promovați de radio și TV. Orice apare fenomenal din Timișoara este cotat mai jos, pentru că nu este sprijinit de televiziuni. E ciudat că avem libertate, internet, telefoane mobile super puternice, dar în continuare suntem vrăjiți de televizor și radio. Parcă acolo s-ar naște religia. Asta denotă o situare a României și a Timișoarei undeva prin anii ’80. Nu suntem mai dezvoltați decât atunci. Am fi în 2025, când omul ar hotărî ce să asculte prin internet, CD-uri, nu prin televizor și radio.

Ce te inspiră atunci când compui o piesă nouă?

Am o regulă foarte clară. În caz că vreau să rămână piesa pe un disc, pe un canal, sau este izvorâtă dintr-o experiență de viață, nu o înregistrez, adică nu o salvez undeva ca și cum ar fi o idee bună și, vai, să n-o uit. Îmi salvez unele idei, dar dacă revin asupra lor și zic: aici oare ce-am salvat, aceea nu e o piesă bună. Aceea este o piesă de umplutură. Toate piesele mele de pe albumul VanDerCris au fost compuse nefiind salvate nicăieri. Mi le-am amintit la un moment dat și am zis: dacă mi-am amintit piesa asta după două luni, ce mi-a venit, în suflet și în degete, înseamnă că este o piesă extraordinară. Și cam așa a fost tot ce am compus și în Blazzaj, și în Neurotica, și în VanDerCris și în puținele piese pe care le-am compus și pentru alții. Dacă nu mi le-am amintit, nu au fost valoroase.

Care a fost cea mai memorabilă colaborare pentru tine și de ce?

Am avut o colaborare memorabilă de nivel mondial, în 2004, cu Aura Urziceanu și în 2009 cu Dominique Di Piazza, basistul lui John Mc Laughlin. La fel de grozave au fost și colaborările cu Pro Musica, nu m-am așteptat să fiu chemat, am fost tot timpul fanul lor. Dar așa s-a întâmplat, să fiu necesar acolo, în trupă, și în dezvoltarea ei. Pentru mine, colaborarea numărul unu a vieții mele este VanDerCris, trupa în care cânt și în care compun în proporție de 90% tot ce auziți acolo.

Ce înseamnă pentru tine un concert reușit?

Au fost foarte puține concerte reușite. Dar, în timp, îmi schimb optica. Sunt foarte bucuros că acum pot să înregistrez aceste concerte și asta am învățat de la Ilie Stepan: orice lucru trebuie documentat și salvat undeva într-un folder. Un concert reușit este atunci când suntem felicitați că a fost foarte frumos și consider că s-a cântat frumos. De foarte multe ori sunt felicitat de multe persoane și am impresia că n-am cântat bine. Aici este probabil sindromul Santana. Cred că nu ai mai întâlnit terminologia asta, este inventată de mine. De ce toată lumea îl felicită pe Santana? Pentru că este aproape de oameni, pentru că temele lui sunt simple și pentru că este foarte sincer Carlos Santana. Cred că atunci când cântăm aproape de oameni, este un concert reușit pentru oameni. De obicei este plin de ezitări, plin de distracție și plin de greșeli. Ca să fie, într-adevăr, reușit pentru mine, trebuie să fie cântat frumos, cântat bine și plin de felicitări din partea publicului.

Ce proiecte noi pregătești în perioada următoare?

Proiecte sunt multe. Penultimul album Direcția 5 am reușit să-l înregistrez cu chitara, sunt foarte bucuros că l-am dus la bun sfârșit.

TM Groove este trupa cu care, pot să spun, că am făcut și o altfel de carieră, mai aproape de public, mai aproape de corporații, de oamenii fericiți. TM Groove este o trupă cu care aș dori să ne vedem la următorul eveniment și să avem o componență cât mai constantă. Deci, acesta este un proiect. Al doilea este VanDerCris. Este un proiect în veșnică inventare, reinventare și sper că, la un moment dat, oamenii care apreciază acest proiect să realizeze că artiștii din VanDerCris nu trăiesc din aer. Au facturi, unii au copii, au familii. Un lucru care mă deranjează destul de tare este atunci când sunt criticat sau întrebat prietenește și mi se spunea: Horea, dacă te cheamă la o nuntă tu chiar te duci și cânți? Da. Sau dacă mă duc la o multinațională. Păi tu ar trebui să cânți doar în concerte, în săli mari. Când cântam eu în săli mari, cei care acum cântă în săli mari, nici măcar nu erau născuți. Muzica s-a schimbat, gusturile s-au schimbat și câinii cu covrigi în coadă s-au mutat la București. Dacă mă gândesc că post-mortem se va vorbi de mine că sunt un mare muzician sau un mare muzicant sau un om inspirat, nici asta nu știu.

De ce ar trebui să țină cont un tânăr când își alege viitoarea meserie?

Când un copil își alege meseria, trebuie să ardă pentru fiecare moment pe care îl petrece cu ceea ce definește meseria respectivă, că e o chitară, că e un computer, că e un sac pe care îl cară, că e un om care suferă și îi pune un bandaj. El trebuie să trăiască pentru acea meserie, să fie obsedat o perioadă de acea chestie și nu obsedat trei zile, ci zece ani. Să se gândească de mic ce ar vrea. Vrei să fii medic? Citește despre medicină și încearcă să înțelegi ce înseamnă concret asta. Vrei să fii muzician? Nu e nevoie neapărat să înveți note sau teorie dar fă ceva pentru pasiunea ta, care să te ducă înspre visul tău, ascultă muzică și caută repere, oameni care au făcut ceva în domeniul pe care ți-l dorești.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.