Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Capitală Culturală
Zece proiecte vor fi prezentate la Festivalul „Cămine în mișcare 2023”

Zece proiecte vor fi prezentate la Festivalul „Cămine în mișcare 2023”

De Diana Lupulescu
la 27 June 2023 09:45

Zece proiecte vor fi prezentate la Festivalul „Cămine în mișcare 2023”

27 June 2023 09:45
Asociația Prin Banat promite o vară plină de evenimente organizate pentru publicul larg. Astfel, cele zece proiecte câștigătoare ale Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023 sunt în procesul de producție și se pregătesc de vizionare, la începutul lunii septembrie.
Scris de Diana Lupulescu - Asociația Prin Banat promite o vară plină de evenimente organizate pentru publicul larg. Astfel, cele zece proiecte câștigătoare ale Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023 sunt în procesul de producție și se pregătesc de vizionare, la începutul lunii septembrie.

Trimite articolul

X

Implementat încă din anul 2017, ca parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, proiectul Cămine în mișcare (Moving Fireplaces) explorează fenomenul migrației ca o realitate din trecutul și prezentul Banatului și al Europei prin expunerea lor în povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității.

În cadrul Apelului de proiecte și intervenții artistice cu tema „Migrația”, au fost înscrise 93 de propuneri de proiecte, iar dintre acestea 68 au fost declarate eligibile, întrunind cerințele pentru a putea fi evaluate.

Proiectele câștigătoare

Cele zece proiecte câștigătoare, ai căror autori vor primi câte un premiu de 5.500 lei brut fiecare, la care se adaugă acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și masă pe timpul rezidențelor artistice, sunt:

Timpul lupilor, autor: Adrian Mocanu, Ucraina/Spania

Proiectul este inspirat din experiența artistului ucrainean, care, aflat în Kiev în dimineața de 24 februarie, când a izbucnit războiul, a confundat alarmele de avertizare în caz de raid aerian, cu urlete de lupi. Instalația invită participanții să se transpună în atmosfera sonoră a realității pe care locuitorii Ucrainei o trăiesc deja de mai bine de un an, pe de-o parte majestică și profundă, iar pe de alta, sinsitră, amenințătoare.

Mantas, autor: Bogdan Ioan Sărătean, România

Este o împletire a două povești: cea a regizorului lituanian Mantas Kvedaravičius, executat de soldații ruși pe străzile Mariupolului și cea a ucrainencelor Yulia Kondakova și Jane Rozbitskaya, care au reușit să fugă la izbucnirea războiului. Prin intermediul performance-ului propus de Bogdan Sărătean, proiectul Mantas își imaginează ce s-ar fi întâmplat dacă regizorul s-ar fi întâlnit, în drumul spre Mariupol, cu persoanele intervievate. Ar mai fi fost regizorul în viață și astăzi?

The Migrations forged in time, autor: Svet Likova, Serbia

Proiectul reprezintă un tablou al peisajului cultural al Banatului sârbesc, construit pe trei planuri: moștenirea, diversitatea culturală și drumul spre necunoscut, pornind de la ideea gării ca simbol al migrației. Propunerea este inspirată din colecția de povești „Istorii mici de viață”, culeasă de Christine Cizmaș în anul 2022, în cadrul proiectului Cămine în mișcare.

Fiecare experiență este o călătorie, autor: Bogdan Lupescu, România

Proiectul devine o instalație multimedia și este o reprezentare vizuală a unor frânturi de amintiri, ale unor locuri, ale unor oameni care se regăsesc în poveștile culese în cadrul proiectului Cămine în mișcare de pe plaiurile bănățene.

Nature, Migration and Me, autor: Vasyl Kovalenko, Ucraina/România

Proiectul propune o carte de colorat, alcătuită din imagini ale unor animale stilizate, pe fundalul unor compoziții abstracte și aduce în discuție tema animalelor aflate în zone de război, a animalelor de companie care au migrat împreună cu stăpânii lor sau au fost abandonate și au recurs la migrația locală pentru a supraviețui.

Terestru, autor: Andreea Săsăran, România

Terestru este un film/eseu care pune în oglindă omul și natura, explorând paralela dintre uman și non-uman, în baza intervievării unor persoane care au decis să-și schimbe radical modul de viață, migrând din mediul urban spre mediul rural.

Blide noi, autori: Noemi&Bebe, România

Proiectul propune o întoarcere în timp prin intermediul preparatelor tradiționale, prin reinterpretarea contemporană a unor rețete autentice, prin revitalizarea comunitățile locale, salvând, în același timp, o componentă importantă a identității culturale și a memoriei colective.

My neighborhood with my camera, autori: Vladislav Petkovic, Miodrag Popovic, Serbia

Proiectul propune explorarea peisajului bănățean din România și Serbia prin intermediul unor workshop-uri de fotografie al căror rezultat va fi o colecție de fotografii reprezentând complexitatea peisajului cultural al Banatului și documentând, în același timp, elemente importante ale identității culturale ale comunităților din regiune.

Symphony of Donbas, autor: Elena Rubashevska, Polonia/Ucraina

În cadrul Festivalului Cămine în mișcare 2023, Symphony of Donbas propune publicului o instalație multimedia alcătuită din patru elemente, care prezintă povești culese în timpul cercetării întreprinse de autoare în Donbas, invitând participanții să descopere identitatea unică a regiunii, adesea stigmatizată.

Foto: Asociația Prin Banat

Diary, autor: Olha Yeriemieieva, Ucraina

Proiectul este o instalație jurnal, inspirată de romanul „Leagănul respirației” de Herta Muller, din povestea unui adolescent care cade victimă, alături de zeci de mii de alte persoane, deportărilor în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. Povestea este pusă în paralel cu situația ucrainenilor care au fost forțați să se relocheze din cauza războiului, așa cum este și cazul autoarei instalației, Olha Yeriemieieva. Motivele relocării sunt, desigur, diferite, însă impactul psihologic este unul similar.

Potrivit reprezentanților Asociației Prin Banat, etapa de producție a proiectelor câștigătoare se va desfășura până în 30 august, sub forma unor rezidențe artistice.

Proiectele vor fi prezentate publicului din Timișoara și Banatul istoric în cadrul Festivalului Cămine în Mișcare, în perioada 1 septembrie – 29 octombrie 2023. Festivalul va mai cuprinde și spectacole de teatru, concerte, conferințe și artist talks, expoziție de artă naivă și tururi ghidate în regiunea Banatului.

Proiectul Cămine în mișcare face parte din Programul cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Trimite articolul

X
Taguri:
Asociația Prin Banat ,
camine in miscare ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Trei asocieri de firme au depus oferte pentru modernizarea DJ 684 din Timiș. Contract de peste 150 de milioane de lei
    2
    A fost manager la o bancă, dar a lăsat Sri Lanka pentru Timișoara. Povestea lui Emanuel Rajiv
    3
    Ina Mazilu, decorator: „Deși nu am confortul financiar al unui salariu din IT, mulțumirea sufletească este cea care contează mai mult”
    4
    Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional
    5
    FOTO. Continuă cercetările arheologice pe șantierul Centurii Timișoara Vest. Au fost descoperite vestigii din perioada romană
    6
    „Laboratorul Urban”, platforma prin care Primăria Timișoara vrea să dezvolte soluții care îmbunătățesc viața din oraș
    7
    Ziua Potecilor la Reșița: frații Ușeriu aduc spiritul Via Transilvanica în inima Banatului Montan
    8
    Bilanțul reorganizării CJ Timiș. După răspunsurile întârziate de la DGASPC Timiș și Biblioteca Județeană, sunt confirmate 245 de concedieri, nu peste 500
    9
    Președintele Nicușor Dan începe consultări cu partidele politice după ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Ilie Bolojan
    10
    Continuă dezinsecția la Timișoara cu tratamente nocturne programate în luna mai

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 20 iunie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    USR îl reconfirmă pe Fritz la șefia partidului, în ciuda deciziei ÎCCJ. „PSD încearcă să inducă în eroare opinia publică”

    Capitală Culturală

    Stradivarius, Brâncuși și Muzele! Violonistul Alexandru Tomescu revine la Timișoara, în a XIX-a ediție a turneului său internațional

    Ştiri din Timiș

    Lumina care schimbă felul în care respiri într-o cameră

    Ştiri din Timiș

    „Trebuie să plece!”. PSD îi cere conducerii USR să îi retragă sprijinul „condamnatului Dominic Fritz”

    România

    Se modernizează Serviciul de Urgență 112: apeluri video, mesaje în timp real și funcții AI

    Mapamond

    Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”

    România

    Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul

    Eveniment

    Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident produs într-o intersecție din Timișoara

    Eveniment

    Mașină lovită de tramvai la Timișoara. Un șofer a ajuns la spital
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici